Studenţii anului al III-lea, Actorie din cadrul Departamentului de Arte, Facultatea de Litere vor pune în scenă, joi, de la ora 18.00, în Aula „Buia” (Facultatea de Agronomie), spectacolul „Cumplita noapte / scene din Shakespeare”.
Tinerii coordonaţi de lectorul universitar doctor Haricleea Nicolau (regizoarea spectacolului) aduc în faţa publicului scene-cheie din tragediile Macbeth, Hamlet și Richard al III-lea, în care crima și noaptea sunt nelipsite.
„Crima atrage consecinţe materiale şi imateriale: conştientizarea crimelor comise şi neliniştea necesităţii următoarei crime, febrilitatea şi urgenţa comiterii ei. Noaptea adăpostește basme despre cum mor regii (Richard al II-lea), povești despre năluciri, despre dispariţii şi apariţii misterioase, despre crime și amoruri nelegiuite. Cumplita noapte este impura noapte, aceea în care se arată spectrele („Sunt vii morţii culcaţi în pământ”/ Electra), misterioasă, înfricoşătoare. Noaptea este momentul uneltirii şi al făptuirii crimelor, dar este și clipa coşmarului, a spaimelor și a nălucirilor care vin să hăituiască ucigașii. Spectrele străbat de dincolo, tăcute, invadând conştiinţa lui Macbeth, a lui Claudius, a lui Richard. Unde să fugă de ei? Cumplita noapte este noaptea rătăcirii lor”, se arată într-un comunicat de presă al Universității din Craiova.
Spectacolul studenţilor craioveni va fi prezentat şi în Festivalul Internaţional „Shakespeare” de anul acesta, dar şi în Festivalul de la Sibiu.