DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,00)
Sursa foto: Antena 3 CNN

Un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un accident feroviar, produs în această dimineață în Gara Roșiorii de Vede. 

Potrivit conducerii Ford, toate mașinile transportate au asigurare.

„Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Rosiorii de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autoritățile derulează investigațiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport”, arată reprezentanții Ford.

Compania CFR SA informează că luni dimineața, în jurul orei 4.00, la intrare în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat și unul s-a răsturnat.

Trenul era încărcat cu autoturisme și avea ca stație de destinație Portul Constanța.

CFR SA anunță că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va acorda sprijin operatorului de marfă, astfel încât operațiunile de repunere pe șină a vagoanelor deraiate să se desfășoare în condiții de siguranță și să fie finalizate în cel mai scurt timp.

„Pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea deraierii, AGIFER, printr o comisie de specialiști, va ancheta acest incident”, a transmis compania.

Trenul de călători Arad-București, care se afla în spatele trenului de marfă care a deraiat luni dimineața în apropierea stației Roșiori Nord, a frânat de urgență, iar mai mulți pasageri s-au rănit”, a informat CFR Călători



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.