Un nou contract cu finanțare europeană pentru Aeroportul Craiova. 16 milioane de...

Un nou contract cu finanțare europeană pentru Aeroportul Craiova. 16 milioane de euro pentru securizare completă

2.056
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un contract cu finanțare din fonduri europene, a cărui valoare totală se apropie de 16 milioane de euro și care vizează creșterea gradului de siguranță pentru întreg Aeroportul Internațional Craiova (AIC), a fost semnat, astăzi, potrivit unui anunț făcut de către reprezentanții Consiliului Județean Dolj. 

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a spus că noul demers face parte dintr-un întreg pachet de investiții care urmăresc dezvoltarea acestui obiectiv strategic și îmbunătățirea continuă a condițiilor oferite atât pasagerilor, cât și operatorilor de transport aerian.

„Chiar astăzi, directorul AIC, domnul Adrian Predescu, s-a deplasat la București, unde a semnat contractul de finanțare pentru un proiect în valoare de aproape 16 milioane de euro, prin care va fi realizată securizarea completă a aeroportului – nu doar în interiorul terminalelor, ci și de-a lungul întregului perimetru al acestui obiectiv strategic. Implementarea demersului va însemna un grad sporit de siguranță și mai multă eficiență în activitatea AIC, ceea ce se traduce, în mod cert, în conturarea unor condiții mai bune pentru pasageri și mai atractive pentru companiile de transport aerian.

Obținerea acestei sume considerabile din fonduri europene reprezintă rezultatul eforturilor remarcabile depuse atât de către colegii noștri de la aeroport, cât și de specialiștii din cadrul Consiliului Județean care și-au acordat susținerea în pregătirea documentației, iar felicitările noastre se îndreaptă către toți cei care au făcut posibil acest succes“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat faptul că noul demers ridică la peste 200 de milioane de euro valoarea principalelor investiții derulate cu fonduri nerambursabile de Consiliul Județean și instituțiile subordonate în acest mandat.

„Proiectul pentru care am obținut astăzi finanțare este unul complex și include o serie de investiții care vor conduce la îmbunătățirea gradului de siguranță la aeroport. Astfel, vom construi, pe tot perimetrul AIC, un drum tehnologic prevăzut cu instalație de iluminat și propriul sistem de supraveghere și detecție, ceea ce va permite depistarea rapidă a oricăror eventuale incidente, dar și deplasarea operativă a echipei speciale de intervenție. De altfel, aceasta va beneficia de propria remiză modernă, clădire care va fi construită tot în cadrul acestui demers. În plus, va fi extins sistemul de camere video cu ajutorul cărora sunt monitorizare zonele din interiorul și din vecinătatea terminalelor și vor fi procurate echipamente de detecție pentru verificarea bagajelor de mână și de cală.

Putem spune, așadar, că astăzi marcăm împreună începutul unui nou capitol important în modernizarea Aeroportului Internațional Craiova, dar și o completare semnificativă a portofoliului de proiecte pentru care Consiliul Județean și instituțiile subordonate au accesat fonduri europene, în acest mandat.

Odată cu noul contract, valoarea totală a principalelor investiții pe care le derulăm cu finanțare din surse nerambursabile – fie programe ale UE, fie Programul Național de Dezvoltare Locală II – depășește net 200 de milioane de euro, ceea ce reprezintă, prin comparație, de 30 de ori mai mult decât bugetul propriu pentru dezvoltare al CJ Dolj pentru anul în curs. Aceasta reflectă preocuparea noastră fermă pentru atragerea fondurilor europene și modul în care, prin intermediul lor, reușim să accelerăm evoluția unor domenii precum infrastructura de transport, sănătatea sau cultura.

Este o sumă care, cu siguranță, va crește în perioada următoare și, referindu-ne doar la Aeroportul Internațional Craiova, trebuie spus că, în aceste zile, specialiștii noștri de la AIC și de la Consiliul Județean lucrează îndeaproape cu echipa de consultanți de la JASPERS în vederea definitivării documentației pentru proiectul în valoare de peste 70 de milioane de euro privind construirea noului terminal pentru pasageri, proiect al cărui contract de finanțare ne așteptăm să fie semnat în decursul acestui an“, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile.

Proiectul „Securizare completă (outdoor/indoor) a Aeroportului Internațional Craiova“ este finanțat în cadrul Axei prioritare 2: „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient“ a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și are o valoare totală de 76.014.000,91 lei (echivalentul a 15.706.670 de euro), inclusiv TVA.



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    303

    De cand mint ca fac gard nou si drum tehnologic de ani de zile

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.