Asociaţia React a adus în discuție feţele multiple ale discriminării, la Craiova

Asociaţia React a adus în discuție feţele multiple ale discriminării, la Craiova

822
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Asociaţia React, una dintre cele mai mari organizaţii neguvernamentale din ţară, a susţinut la Craiova sesiunea de instruire „Câte fețe poate avea discriminarea?”. Evenimentul a adus în discuție problematica discriminării multiple, care poate afecta dezvoltarea profesională a cetățenilor și le încalcă dreptul la șanse egale pe piața muncii.

Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație identică, pe baza mai multor criterii de discriminare, cumulate. Un exemplu ar fi o femeie în vârstă care este discriminată la locul de muncă pe motive de gen şi în ceea ce priveşte accesul la servicii medicale, din cauza vârstei sau a condiţiei financiare. Despre aceste situaţii şi despre metodele concrete de a le combate, au discutat, în cadrul sesiunii, specialiştii din Asociaţia React, alături de reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi bloggeri din Oltenia.

„Încălcarea dreptului la şanse egale afectează statutul personal şi profesional al femeilor din România şi, implicit, şansele lor pe piaţa muncii. Accesul la educaţie, sănătate, dezvoltare profesională trebuie asigurat tuturor membrilor comunităţii – femei şi bărbaţi în egală măsură.”– a declarat Anca Ştefan, preşedinta Asociaţiei React.

Asociaţia React dezvoltă proiecte care aduc schimbări în sănătate, educaţie, dezvoltare comunitară şi economie socială pentru a contribui la o dezvoltare armonioasă a societăţii româneşti.

Sesiunea organizată la Craiova face parte dintr-o serie de 18 evenimente de instruire privind egalitatea de şanse a femeilor pe piața muncii. Sesiunile sunt organizate în cadrul proiectului “Femeia de astăzi pentru societatea de mâine”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni! Proiectul vizează femeile din regiunile Sud Vest Oltenia, Centru şi Bucureşti Ilfov, cărora asociaţia le oferă cursuri gratuite de formare profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă şi mentorat în dezvoltarea unei afaceri.

Asociația React este o organizație neguvernamentală ce participă semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunități prospere: sănătate, educație, economie socială și dezvoltare comunitară. Suntem printre cele mai premiate organizații neguvernamentale din România, cu 14 premii de excelență naționale și internaționale. Implementăm proiecte integrate, care produc schimbări majore în viața oamenilor prin sprijin competent și implicare activă. În cei nouă ani de la înființare, am contribuit la schimbarea vieții unui număr de aproximativ 100.000 de români și am salvat peste 200.000 de vieți omenești. React are filiale în 5 orașe din țară și o echipă de 50 de angajați și peste 200 de voluntari. www.asociatiareact.ro



3 COMENTARII

  1. #1
    @#I
    Senior Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    877

    Fonduri europene! Pile, joburi, bani și trai, neneacă!

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    655

    ma intreb cine le da astora bani, pentru toate prostiile.

  3. #3
    @#I
    Senior Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    880
    Citat Mesaj initiat de kartman
    ma intreb cine le da astora bani, pentru toate prostiile.

    Fraierii din vest. Iar aici trebuie să fie tati ceva cool (sau proxenetul) ca să primești jobul.
    Job după blowjob!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.