Spiritul civic – sau ce-o mai fi rămas din el – se zbate dramatic în faţa unor vorbe dezarmante când eşti cetăţean ori formator de opinie şi încerci în zadar să faci ceva ca să preîntâmpini o eventuală tragedie, pentru că autorităţile te-au pasat de la una la alta. Ne rezumăm, încă, la un „Doamne fereşte!”, în loc să punem mâna, cu toţii, la rezolvarea problemei, indiferent de context. Atunci, să aşteptăm să ne cadă ţurţurii şi zăpada pe cap şi… i-o amenda careva pe vinovaţi!
Nici Poliţia Locală, nici Pompierii, nici asociaţiile de proprietari, nici cetăţenii nu ştiu şi nici nu vor să afle de competenţa cui este să pună umărul la degajarea zăpezii de pe imobilele situate în zone cu trafic pietonal şi rutier intens, unde căderea gheţii ar putea provoca vreo tragedie. Oamenii s-au obişnuit să li se facă, iar autorităţile să dea din umeri.
Spre exemplu, zăpada îngheţată de pe acoperişul unui balcon poziţionat exact deasupra intrării în magazinul Cosmote, din Calea Bucureşti, unde se intră şi se iese la câteva secunde. Sesizaţi telefonic, aseară, de Craiova Forum, în legătură cu pericolul, reprezentanţi ai Poliţiei locale Craiova au precizat că „nu este de competenţa” lor să se ocupe de acest aspect. În schimb, am fost sfătuiţi să sunăm la 112. Aşa am făcut. Apelul a fost direcţionat către Pompieri, care, la rândul lor, ne-au indicat asociaţiile de proprietari, cele care – după cum ni s-a spus – ar trebui să se ocupe de înlăturarea zăpezii de pe acoperişuri.
Întrebaţi fiind ce se va întâmpla în cazul producerii unei tragedii, răspunsurile venite din partea Poliţei Locale şi a pompierilor au fost de-a dreptul uimitoare: primii au răspuns tot ce-au ştiut, că „nu e de competenţa lor”, iar cei din urmă că „Dacă nu-şi fac treaba (asociaţiile de proprietari n.r.) şi păţeşte cineva ceva, îi amendăm!„.
Un afiş lipit de asfalt îi atenţiona pe trecători asupra pericolului: ATENŢIE, CADE GHEAŢĂ! Cine ştie, poate între timp a căzut şi, slavă Domnului, nimeni nu a fost rănit.