Deşi este vară şi majoritatea studenţilor sunt în vacanţă, rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, nu se gândeşte la concediu.
Licenţe, exemene de admitere, parteneriate pentru stagii de practică sau negocieri pentru un bazin olimpic de înot. Toate sunt pe agenda rectorului, care a discutat cu noi despre situaţia actuală a Universităţii.
Ştefania Bătrînca: Urmează o perioadă agitată pentru Universitatea din Craiova, înscrierile la facultăţi. Câţi studenţi estimaţi că va avea instituţia în următorul an universitar?
Dan Claudiu Dănişor: Pentru cursurile de licenţă am primit 2.900 de locuri bugetate. Suntem între universităţile din categoria B, obţinând cel mai mare număr de locuri. Noi avem o capacitate de şcolarizare care aproape dublează această cifră bugetată. De regulă am avut în jur de 7.000 de candidaţi în ultimii ani şi eu nu cred că o să scadă numărul, dimpotrivă. Oamenii au început să înţeleagă un lucru pe care noi încercăm să îl facem cunoscut: nu contează neapărat să ai o diplomă, contează şi de unde o ai. De asemenea, mai contează şi ce cunoştinţe ai în spatele ei. Nu este suficient să ai o hârtie.
Ş.B.: Au apărut câteva schimbări de când aţi preluat funcţia de rector în Universitatea din Craiova. În primul rând, studenţii pot face stagii de practică la Ford. Ce alte parteneriate de acest gen mai are Universitatea?
D.C.Dănişor: Chiar în prezent scriem proiecte europene pentru fiecare facultate în vederea obţinerii fondurilor pentru astfel de stagii. Avem deja o convenţie funcţională cu Pirelli. Urmează să stabilim un contact cu Softronic, companie care fabrică locomotive. Mai avem convenţii de practică şi la nivelul Facultăţii de Drept cu diverse cabinete sau firme de avocatură. Fordul, într-adevăr, este un partener important pentru că este cel mai mare angajator din zonă. Relaţia cu această companie o să se dezvolte din ce în ce mai bine pentru că am semnat un parteneriat pentru un pol de competitivitate şi sper să se concretizeze.
Problema cu aceste proiecte de practică este că Universitatea trebuie să co-finanţeze, iar instituţia are anul acesta un buget extrem de scăzut. Ministerul Educaţiei a redus bugetul cu 25%. Ca să ne încadrăm, tăiem de la cheltuielile materiale, de la personal, de la plata cu ora a cadrelor didactice.
Parteneriatele cu Inspectoratele Şcoalre – insuficiente
Ş.B.: Parteneriatele de practică avantajează studenţii de la facultăţile cu profil tehnic sau economic. Ce se întâmplă cu studenţii umanişti?
D.C.Dănişor: Acolo sunt parteneriate semnate cu Inspectoratele Şcolare. Cred că nu sunt de ajuns. Eu pot să coordonez lucrurile, dar rămâne în sarcina decanilor sau a şefilor de departamente să concretizeze ceva. Nu pot să le spun eu cum să facă parteneriate de practică celor de la Litere. Eu le asigur infrastructura la nivelul rectoratului, mai ales că avem un departament care scrie proiecte europene. Le scrie, evident, şi pentru Litere, dar trebuie să vină idei de la facultate. Niciodată n-am preferat conducerea centralizată, iar facultăţile au o autonomie şi trebuie să stabilească nişte priorităţi. Cred că parteneriatele cu Inspectoratele nu funcţionează pentru că nu s-au făcut eforturi. Dacă facultăţile nu se interesează de acest aspect atunci problema se discută în Consiliul de Administraţie şi vom găsi soluţii.
Ş.B.: La evenimentul de lansare de la Craiova al noului model Ford B-Max, preşedintele Traian Băsescu vorbea de înfiinţarea unui centru de excelenţă la Craiova. Bineînţeles, era o declaraţie. Este, însă, o idee fezabilă?
D.C.Dănişor: Noi încercăm deja să facem acest lucru. Este vorba de acel pol de competitivitate care ar implica Fordul, Pirelli, Parcul Tehnologice, firme de IT. Scopul principal ar fi cercetarea pe care Universitatea poate să o facă. Ceea ce încerca preşedintele Traian Băsescu prin acea declaraţie era să sugereze Fordului să mute o parte din cercetarea din Germania în România, aşa cum a făcut Renault. Nu este o idee rea, dar trebuie să îi convingem pe americani de competenţele pe care putem să le oferim. Noi am avut mai multe întâlniri, directorul de personal al companiei Ford a vizitat Universitatea, laboratoarele şi avem deja un proiect pe care îl vom desfăşura împreună din toamnă. Acesta se leagă de partea de semnalizare luminoasă a maşinilor şi aparent noi suntem mai avansaţi în această direcţie decât cercetarea lor.
Elevii îşi depun dosarul la zece facultăţi pe sistemul „ce-o da Domnul”
Ş.B.: Suntem în perioada licenţelor. Din discuţiile avute cu studenţii de la diferite facultăţi reiese că examenul de licenţă este o formalitate. Nu ar trebui să fie unul mai riguros?
D.C.Dănişor: În mod normal există nişte norme riguroase pe care profesorii trebuie să le aplice. Într-o lucrare de licentă, însă, studentul nu poate revoluţiona domeniul respectiv. Am văzut în sondajele de opinie care sunt preferinţele elevilor pentru diferite specializări. Acolo unde s-a impus un anumit standard de calitate a crescut numărul de studenţi. De exemplu, la Facultatea de Drept în jur de 9% dintre elevi preferă să studieze aici, deşi nu se mai găseşte aşa uşor un loc de muncă în acest domeniu. Facultatea are un anumit statut.
Asta trebuie făcut şi cu alte facultăţi din Universitate. Măsurile, însă, trebuie luate şi la nivel de Minister pentru că elevii tind să se ducă unde este mai uşor, tind să îşi depună dosarul la zece facultăţi, mergând pe ideea „ce-o da Domnul”. Din păcate există o ezitare permanentă la Ministerului Educaţiei.
Negocieri pentru un bazin olimpic de inot la Craiova
Ş.B.: Sunt profesori universitari care nu îşi fac datoria, nu vin la cursuri etc. Nu ar trebui să existe o evaluare mai riguroasă a cadrelor didactice?
D.C.Dănişor: Noi am făcut un prim pas, am evaluat programele de studii. De asemenea, am făcut recomandări decanilor şi şefilor de departamente, am stabilit un model unic de planuri de învăţământ, de ştate de funcţii. Pasul următor este evaluarea programelor analitice ale disciplinelor profesorilor şi apoi evaluarea celor din urmă. Trebuie stabilite, însă, primele coordonate pentru a putea face o evaluare cât mai bună. De exemplu, avem probleme cu spaţiile, nu toate facultăţile au săli de cursuri şi s-au luat măsuri în acest sens. Trebuie oferite bazele materiale pentru actul didactic. Dacă ai cursuri de înot la Facultatea de Sport, iar tu nu ai un bazin de înot, o să faci probabil pe uscat.
Suntem în negocieri cu o firmă din Spania pentru a face un bazin olimpic de înot la Facultatea de Sport. Avem peste 90% şanse ca acest proiect să se concretizeze. În aproximativ o lună vom şti sigur. Astfel, nu poţi să îi ceri performaţe unui profesor dacă nu îi oferi ceva. Abia dupa asta îl vom evalua. Această evaluare este una a colegiilor, la nivelul departamentelor şi una a studenţilor. La Drept aveam şi un alt timp de evaluare: după fiecare sesiune. Analizam cum nota fiecare profesor în parte, pentru că nu poţi da numai note mici sau numai note mari. Trebuie să fie un echilibru, undeva la mijlooc. Altfel, este o problemă.
Ş.B.: Când va fi gata blocul S200?
D.C.Dănişor: Până la sfârşitul anului va fi închis în sticlă. Începem finisajele până la etajul al-II-lea, urmând să fie funcţional până la acest nivel la jumătatea lui 2013.
Ştefania Bătrînca