Situație incredibilă la Judecătoria Craiova: potrivit soluțiilor postate pe site-ul instanței, un inculpat a fost eliberat sub control judiciar, dar i s-a prelungit și arestarea preventivă în aceeași zi. Adică joi, 31 ianuarie. Ambele soluții au fost atacate cu recursuri, iar vineri, 1 februarie, Tribunalul Dolj a respins recursul Parchetului, așa că norocosul inculpat, Marius Soreanu, tânărul care pe 9 decembrie 2012 a accidentat mortal un om în Ghercești și a fugit, a fost eliberat din arest.
Chiar dacă situația pare incredibilă, ambele hotărâri, dispuse de două complete de judecată diferite, dar în aceeași zi, se regăsesc pe site-ul Judecătoriei Craiova și sunt publice. Marius Soreanu, tânărul de 22 de ani care a accidentat mortal un bărbat din Gherceşti şi a fugit, la începutul lunii decembrie 2012, a cerut instanței, în speță Judecătoria Craiova, eliberarea sub control judiciar. Cererea sa, înregistrată sub numărul 1958/215/2013, s-a judecat joi, 31 ianuarie, și a fost admisă de Completul P1, care a dispus „punerea în libertate provizorie a inculpatului Soreanu Marius de sub puterea mandatului de arestare nr. 127/13.12.2012 emis în baza încheierii din Camera de Consiliu nr. 183/13.12.2012 a Tribunalului Dolj, dosar nr. 33144/215/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în alta cauza, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu recurs”.
Și recursul procurorilor a fost respins, vineri, 1 februarie, de Tribunalul Dolj, așa că după pronunțarea hotărârii, Poliția a fost anunțată să-l elibereze pe tânăr din arest.
Culmea este că, tot joi, un alt complet al Judecătoriei Craiova, PA2, i-a prelungit lui Soreanu arestarea preventivă cu 30 de zile, dosarul fiind înregistrat sub numărul 2880/215/2013: s-a dispus “prelungirea măsurii de arest preventiv a inculpatului Soreanu Marius, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 127 din 13.12.2012 emis de Tribunalul Dolj în baza încheierii nr. 183 din 13.12.2012 a aceleiaşi instanţe”. Decizia aceasta a fost atacată cu recurs de Soreanu, în aceeaşi zi în care a fost pronunţată, recursul său fiind programat să se judece luni, 4 februarie a.c., tot la Tribunalul Dolj.
Reprezentanţii Curţii de Apel Craiova, care are în subordine Judecătoria Craiova, au precizat că nu îşi pot explica de ce instanţa a luat două hotărâri diferite în acest caz, însă inculpatul nu mai poate fi arestat preventiv.
Reamintim că sâmbătă 8 decembrie 2012, în jurul orei 20.00, pe DJ 641, în satul Gârleşti, comuna Gherceşti, s-a produs un accident de circulaţie, al cărui autor a părăsit locul faptei. S-a stabilit că victima accidentului este Fănel Casangiu, de 40 de ani, din localitate, care, în urma impactului, a decedat. Poliţiştii de la Rutieră au reuşit să-l identifice ulterior pe autor, din Gherceşti, Marius Soreanu, de 22 de ani, care a ajuns după gratii sub acuzaţia de ucidere din culpă.
Sursa: oradedolj.ro