Tinerii critici de film se întâlnesc în Portul Cultural Cetate, la Divan

Tinerii critici de film se întâlnesc în Portul Cultural Cetate, la Divan

2.554
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Divan Film Festival va găzdui, în perioada 22 – 24 august, în Portul Cultural Cetate, „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Proiectul este realizat în colaborare cu Asociația Institutul Cultural Balcanic (România), Adriapol (Albania), Balkanski Kulturni Krug (Croația) și Altcine (Grecia), cu sprijinul Programului Media al UE.

 

“Proiectul 5C” a fost inițiat în ianuarie la Atena, când un juriu format din profesioniști ai industriei cinematografice europene au selectat autorii celor mai bune recenzii ale filmelor din festivalul de scurtmetraje balcanice on-line Altcine Action!. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria). În cadrul acestui proiect, cei cinci tineri critici participă de-a lungul unui an la festivaluri de film din Balcani, vizionări, workshop-uri și seminarii.

 

La Divan Film Festival, pe lângă proiecții de filme și întâlniri cu cineaștii, cei cinci critici vor participa la două masterclass-uri: “Critica de film în era digitală” și “Înăuntrul camerei de montaj”, susținute de criticul de film Dana Duma, respectiv de Aleksandra Milovanović, asistent universitar la Universitatea de Arte din Belgrad.

 

Mai multe detalii despre “Proiectul 5C” găsiți aici: www.the5cproject.com

Cea de-a patra ediție a simpozionului de film balcanic de la Divan Film Festival, va avea ca temă anul acesta viața urbană. Lucrările vor fi conduse de Marian Țuțui, director artistic al Divan FF, și Nevena Daković, profesor la Universitatea de Arte din Belgrad. Vor participa critici de cinema și profesori universitari precum Lydia Papadimitriou (profesor la Universitarea John Moore din Liverpool), Ana Grgić (Croația), Wang Yao (doctorand al Universității de cinema din Beijing), Massimiliano Nardulli (Italia), Dana Duma, Magda Mihăilescu și Marilena Ilieșiu (România), alături de cei cinci tineri critici din  „Proiectul 5C”. În deschiderea simpozionului va fi lansat volumul bilingv român-englez intitulat “Drumuri și răspântii în Balcani”, care cuprinde lucrările conferinței de anul trecut.

 

Cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival va avea loc în perioada 22 – 28 august, la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj.

 



2 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    3842

    MERGEM.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    4941

    nebunica lipseste?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.