Craiova: Tânăr înecat în lacul din Parcul ”Romanescu”. Anchetatorii cercetează cazul

Craiova: Tânăr înecat în lacul din Parcul ”Romanescu”. Anchetatorii cercetează cazul

1.969
23
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,50)

Un echipaj SMURD intervine la această oră în cazul unei persoane care s-a înecat în urmă cu puțin timp în lacul din Parcul ”Nicolae Romanescu”.

Revenim!

Update: Trupul a fost văzut de trecători, care au alertat la rândul lor un echipaj al Poliției locale, acesta anunțând prin 112 tragicul eveniment. Tot oamenii au fost cei care l-au scos din apă până la sosirea autorităților. Cadavrul, care era în stare avansată de putrefacție, aparține unei persoane de sex masculin, în vârstă de circa 25-30 de ani.

Poliția nu l-a putut identifica pe bărbat, întrucât asupra lui nu a fost găsit niciun document sau orice altceva care i-ar putea ajuta în anchetă. Dat fiind aspectul degradat al trupului, acesta zăcea de mai multe zile în apă.

Oamenii legii nu exclud varianta unei sinucideri. Cauza exactă a morții se va cunoaște după aflarea rezultatului necropsiei, iar anchetatorii trebuie să afle între timp și care au fost împrejurările în care bărbatul a ajuns în lac și de ce.



23 COMENTARII

  1. #1
    Spammer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    2591

    In Belgravistan oamenii se ineaca in bani si in bautura si la noi se ineaca in lacul din Parcul Romanescu printre mormoloci, pestisori.. si broaste.. frumos..

    claxonul la maE™inAƒ E™i flashurile se folosesc A®n situaE›ii excepE›ionale.. dacAƒ claxonezi tot timpul E™i dai flashuri cAƒ aE™a E›i se scoalAƒ E›ie E™i ai impresia ca tot drumul e al tAƒu, ori cAƒ tu te crezi vreun expert E™i le atragi atenE›ia altora care poate nu sunt atA¢t de "experE›i" ca tine, felicitAƒri atunci eE™ti un retardat mintal E™i ar trebui cel mult sAƒ conduci o roabAƒ.. nu o maE™inAƒ.
  2. #2
    Addicted!
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    1987

    Alerga lebedele?

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     28-02-2006
    Mesaje
    26

    Cand vezi crucile alea pe marginea lacului , te gandesti ca nu sunt puse acolo pentru a purta noroc celor care vor sa se scalde ….

    be smart, don't be a retard !!!
  4. #4
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     17-11-2008
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    470

    inconstienta totala…….

  5. #5
    Rocker
    Data de inscriere
     10-05-2010
    Locatie
     St. Mesmin
    Mesaje
    1192

    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    "Nu A®nA£elegi un lucru pe deplin decA¢t dacAƒ poA£i sAƒ i-l explici bunicii." <Albert Einstein>
  6. #6
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2856

    pacat

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     06-03-2007
    Mesaje
    28

    Parca trebuia sa reveniti cu detalii !

  8. #8
    Maniac
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    3140
    Citat Mesaj initiat de Imhotep
    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    De cand n ai mai fost in parc ? Nu mai e picior de politist , cred ca i a furat cineva .

  9. #9
    Newcomer
    Data de inscriere
     27-02-2014
    Mesaje
    11

    poate a cazut din barca !!! asteptam detalii

  10. #10
    Spammer
    Data de inscriere
     30-12-2005
    Locatie
     1Mai
    Mesaje
    1091
    Citat Mesaj initiat de TYSON
    Citat Mesaj initiat de Imhotep
    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    De cand n ai mai fost in parc ? Nu mai e picior de politist , cred ca i a furat cineva .

    S-or fi inecat si ei…

  11. #11
    0-day Member
    Data de inscriere
     19-06-2013
    Mesaje
    7
    Citat Mesaj initiat de VeNNoMM
    Citat Mesaj initiat de TYSON
    Citat Mesaj initiat de Imhotep
    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    De cand n ai mai fost in parc ? Nu mai e picior de politist , cred ca i a furat cineva .

    S-or fi inecat si ei…

    Putin probabil,la cat de dolofani sunt unii cred ca ar pluti ca un colac…eu cred ca au cazut toti la Biju…btw odihneasca-se in pace persoana decedata !!!

  12. #12
    TDI
    Member
    Data de inscriere
     31-05-2006
    Locatie
     In dormitor...
    Mesaje
    213

    Nu ca le-as tine partea, dar ce legatura au comunitarii cu unii inconstienti care se joaca cu viata lor? Sa fim seriosi…

    Apropo, am fost in Grecia recent si am vizitat mai multe plaje unde nu am intalnit picior de salvamar, geamandura sau politist pe plaja(in 1500 km parcursi am intalnit un singur filtru rutier, in rest nu am vazut un politist). Acolo fiecare era responsabil pentru viata lui, daca vroia sa-si bata joc de ea, nu avea decat.

  13. #13
    Spammer
    Data de inscriere
     30-12-2005
    Locatie
     1Mai
    Mesaje
    1093
    Citat Mesaj initiat de TDI
    Nu ca le-as tine partea, dar ce legatura au comunitarii cu unii inconstienti care se joaca cu viata lor? Sa fim seriosi…

    Apropo, am fost in Grecia recent si am vizitat mai multe plaje unde nu am intalnit picior de salvamar, geamandura sau politist pe plaja(in 1500 km parcursi am intalnit un singur filtru rutier, in rest nu am vazut un politist). Acolo fiecare era responsabil pentru viata lui, daca vroia sa-si bata joc de ea, nu avea decat.

    Efectele crizei economice si in Grecia asta… Tu compari pazirea unei peninsule care are alte cateva de sute de insule si insulite,in total mii de km de plaja ,cu paza perimetrului unui lac,aproximativ 3-4 km ?

  14. #14
    Junior
    Data de inscriere
     03-06-2009
    Mesaje
    64

    ar trebui puse camere video in zona lacului…dar cine sa isi dea interesul

  15. #15
    Newcomer
    Data de inscriere
     17-01-2014
    Mesaje
    29

    Este vorba despre un copil de 25 de ani (Cristi ) din Valea Rosie Blocul 8. R.I.P.

    Respecta si vei fi Respectat !
  16. #16
    Oldtimer
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    1347
    Citat Mesaj initiat de Imhotep
    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    Daca vrei sa te sinucizi nici dreaq nu te poate opri … pot sa fie n burtoace ca daca vii hotarat sa faci ceva o faci si gata …

  17. #17
    Afacerist
    Data de inscriere
     30-04-2007
    Locatie
     downtown
    Mesaje
    5899

    RIP

    Tel : 0768 32 22 23Y!M : senso13Facebook : Sport TrainersPerpetuum Mobile
  18. #18
    Spammer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    2446

    saracul…

  19. #19
    Member
    Data de inscriere
     17-11-2012
    Locatie
     Bora Bora
    Mesaje
    138
    Citat Mesaj initiat de Imhotep
    Asa ceva nu trebuia sa se intample avand in vedere numarul de „militieni” ce isi plimba burtoacele la promenada prin parc.

    Fara nicio suparare, dar ce treaba au politistii locali … ? Nu pot sa fie ingeri pazitori…. Daca cineva vrea sa isi ia viata, si-o ia si gata! Pacat de el ca era tanar… RIP !

  20. #20
    Rocker
    Data de inscriere
     10-05-2010
    Locatie
     St. Mesmin
    Mesaje
    1197
    Citat Mesaj initiat de mario008
    Fara nicio suparare, dar ce treaba au politistii locali … ? Nu pot sa fie ingeri pazitori…. Daca cineva vrea sa isi ia viata, si-o ia si gata! Pacat de el ca era tanar… RIP !

    Perfect adevarat: politia locala n-are nicio treaba. Doar sa-si ia leafa.

    "Nu A®nA£elegi un lucru pe deplin decA¢t dacAƒ poA£i sAƒ i-l explici bunicii." <Albert Einstein>

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.