(VIDEO) Dolj: Arme şi muniţie, confiscate în urma unor percheziţii domiciliare în...

(VIDEO) Dolj: Arme şi muniţie, confiscate în urma unor percheziţii domiciliare în Moţăţei şi Unirea

2.846
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Oamenii legii au identificat şi ridicat patru arme neletale şi muniţia aferentă, deţinute fără drept de patru cetăţeni din comunele doljene Moţăţei şi Unirea. Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu lucrători din cadrul Secţiei 9, de Poliţie Rurală Cetate au efectuat, astăzi de dimineaţă – în baza autorizaţiilor emise de magistraţi, patru percheziţii domiciliare în localităţile Moţăţei şi Unirea.

Poliţiştii au găsit la locuinţa lui Bontea Florin două pistoale neletale supuse autorizării, precum şi 57 cartuşe cal. 9 mm, T.ION deţinea la domiciliu un pistol cal 9 mm şi 13 cartuşe acelaşi calibru, dintre care 5 cu proiectil din cauciuc şi 8 acustice, precum şi un dispozitiv de lansare rachete semnalizare, iar la locuinţa lui Ţoncea Ion a fost găsit un cadavru de iepure de câmp.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că niciunul dintre ei nu este deţinător legal de arme, Bontea Florin cumpărând cele două arme în data de 31 octombrie a.c. din Republica Bulgaria, arme pe care le-a introdus în aceeaşi zi, fără drept, în România, fără a le declara organelor de control vamale.

De asemenea s-a mai stabilit că Tănase Ion a cumpărat pistolul în data de 17 octombrie 2013 şi l-a introdus în România în acelaşi mod.

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, contrabandă calificată şi braconaj cinegetic, cele trei arme, muniţia şi cadavrul de iepure de câmp fiind ridicate în vederea cercetărilor”, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

În aceeaşi zi a fost identificat în comuna Maglavit, Cepelea Florin, de 29 ani, care deţinea fără drept o puşcă de tir cu aer comprimat şi 35 proiectile sferice din metal, de acelaşi calibru. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că acesta a achiziţionat arma şi proiectilele sferice din metal, adecvate acesteia, din Spania, în luna iunie 2013 şi le-a introdus fără drept în România, fără a le declara organelor de control vamale.

Şi în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi contrabandă calificată, arma şi muniţia fiind ridicate în vederea cercetărilor.



2 COMENTARII

  1. #1
    Senior Member
    Data de inscriere
     16-11-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    878

    Sunt de acord cu constatatorii! Nu au dreptul sa detina acele arme fara autorizatie!!! Dar aia au fost la braconaj cu pistolul cu bile de cauciuc? Sau cu alea acustice? ( oarbe) Nu mai vorbesc de puscociu’ ala cu aer comprimat care este un „piscarici” Asa au doborat ei iepurele? I’auzi: cadavru de iepure… Bataie de joc! Astia sigur s-au imbatat pe la baru’ din sat si au inceput sa se dea in spectacol, ca romanu’ parvenit! ” va omor, va impusc!” Treburi d’astea! Si omul pasnic, normal ca a sesizat organele abilitate! Foarte bine! Dar sa spuna ca au gasit” cadavru de iepure” … Poate iepurele a murit facand infarct cand a vazut o mana de tarani inarmati la misto Sa fim seriosi!!!

    Nemintind nu trebuie sa-ti aduci aminte nimic! http://www.pescardejiu.blogspot.com
  2. #2
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2118

    astia au fost asteptati neica

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.