Burse de excelenţă pentru studenţii la farmacie

Burse de excelenţă pentru studenţii la farmacie

1.853
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Studenţii din anii IV şi V de la facultăţile de farmacie din zece centre universitare din ţară – Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara – se pot înscrie în programul Bursele de Excelenţă, lansat de un lanţ de farmacii.

Potrivit organizatorilor, studenţii vor fi integraţi într-un program de învăţare practică în farmacii, timp de o lună, urmând ca dintre aceştia să fie selectaţi cei mai buni tineri, care vor primi o ofertă de angajare din partea respectivului lanţ de farmacii.

„Vrem să susţinem tinerii cu potenţial şi pe cei care îşi doresc cu adevărat să devină farmacişti profesionişti. Vom investi în ei şi le vom pune la dispoziţie resurse şi infrastructura pentru a-şi dezvolta o carieră de succes: îndrumare specializată, acces la resurse educaţionale, sprijin pentru finalizarea cu bine a studiilor şi, foarte important, perspective de evoluţie rapidă şi sănătoasă în cadrul companiei”, a declarat Iuliana Morlova, director Resurse Umane al lanţului de farmacii „Dona”, organizatorul programului.

Înscrierea în program se face în baza unui eseu despre motivaţia de a fi farmacist ce poate fi trimis pe adresa recrutare@farmaciiledona.ro.

Studenţii cu cele mai bune aplicaţii vor fi incluşi într-un program educaţional care prevede instruire din partea unor farmacişti cu experienţă pe parcursul unei perioade de o lună de practică



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.