Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență 34/2020, prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare. Totodată, articolul din OUG 1/1999, prin care au fost introduse amenzi pentru încălcarea stării de urgență, a fost declarat neconstituțional.
Sesizarea formulată de Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate, a fost admisă de Curtea Constituțională.
OUG 34/2020, care majorează nivelul amenzilor pentru încălcarea ordonanțelor militare ar fi trebuit să fie adoptată sub formă de lege, conform Constituției.
De cealaltă parte, dispozițiile art.28 din OUG 1/1999 sunt neconstituționale, pentru că nu definesc faptele care sunt pedepsite și nu stabilesc clar nivelul amenzilor, lăsând la latitudinea agentului constatator să decidă ce amendă dă.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.
Trebuie știut, însă, că amenzile nu sunt anulate, ci trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați.
Neconstituţionale sunt numai amenzile cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au dat de la 1 aprilie până în prezent, prin ordonanţa de urgenţă a guvernului. Cele date de la instituirea stării de urgenţă, de pe 16 martie până pe 1 aprilie, cu valoarea cuprinsă între 100 şi 5.000 de lei, rămân valabile.