DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a fost reținut de către polițiști, marți, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

Ieri, în timp ce se aflau în serviciul de control al traficului rutier pe strada Calea București, din Craiova, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei mașini.

Întrucât șoferul nu a oprit, ci a mărit viteza de deplasare, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie în funcțiune.

„Urmărirea s-a finalizat la intersecția DN65F cu strada Teilor, unde conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț situat în partea dreaptă a carosabilului pe sensul său de mers. Cel în cauză a fost imobilizat de poliţişti, care au stabilit că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Craiova, care a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul are dreptul de a conduce vehicule suspendat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, tânărul fiind reținut.

În cursul acestei zile, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.