Craiova: Se scumpește gigacaloria

Craiova: Se scumpește gigacaloria

5.048
12
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Craiovenii vor plăti ceva mai mult pentru căldură. SC Termo va majora cu 16 lei prețul unei gigacalorii. Asta înseamnă că tariful va crește la 236,5 lei, față de 220,5 cât era până acum. De precizat că la Craiova tariful nu mai fusese majorat din 2012. Întrebați dacă iau în calcul și majorarea subvenției pe care primăria o acordă populației pentru plata agentului termic, reprezentanții municipalității au precizat că nu.

Nu am luat în calcul să mărim subvenția pentru populație la gigacalorie pentru că este o mărire destul de modică, cu 16 lei. Această mărire a avut la bază controlul Curții de Conturi, astfel încât să ne putem încadra cu planul de reorganizare. În acest moment, față de RADET – după cum ați văzut, ei au mărit cu 35% – noi avem o mărire de doar 7,4% și atunci am hotârât ca mărirea de 16 lei să fie suportată de populație. Pe această cale, aș vrea să transmit populației și asociațiilor de proprietari să încerce să facă măcar plățile restante către SC Termo, pentru că, după cum știți, SC Termo este în insolvență și anunțăm că nu va fi furnizat agentul termic”, a precizat Stelică Bărăgan, viceprimarul Craiovei.

12 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     01-08-2008
    Locatie
     Sarari
    Mesaje
    402

    Cei mai „scumpi” suntem!
    Le este drag de noi !
    Avem preturi la produse mai mari decât au aia in USA, dar plătim mai mult decât plătesc aia in Siberia!
    Unii au plătit cu anii și cu gratiile, noi plătim cu banii și cu națiile!
    B.P.

  2. #2
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6875

    Nu mi se pare corect sa platesc eu la subventiile pentru gigacalorie eu care stau la casa si nu beneficiez de nicio reducere si e treaba mea cum ma descurc cu incazilirea si apa calda. Mi se pare o tampenie ca bani din buget se duc la pomeni pe subventii aiurea. E in mod clar discriminare.

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     24-08-2017
    Mesaje
    1
    Citat Mesaj initiat de koss®

    Vorbesti tampenii…. Si aia de la casa mai necajiti au ajutoare pentru lemne. Ca tu ai venituri mari si nu te incadrezi este partea a doua. Si la bloc este lafel. Cei ce au venituri pe membru de familie mai mare de 600-700 de lei nu beneficiaza de nici o subventie. Mai documenteazate inainte sa vorbesti.

  4. #4
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6876

    Sunt prea documentat pentru comunitatea asta urbana. Nu mi se pare corect ca din taxele ce mi le ia statul acelasi stat sa faca pomeni peste pomeni cand ar trebui banii aia sa ii bage in investitii, in infrastructura, educatie si cercetare si sanatate. De ce sa ii tin eu pe aia care primesc ajutoare si stau la carciuma sau isi trimit copii la cersit sau care fac copii pe banda rulanta. De ce din taxele care mi le ia cu japca statul se dau tot felul de subventii pe la blocuri? O sa se duca la naiba tara asta cu atatea pomeni. Eu n-am beneficiat de pomeni din astea. Nici macar somajul cand am terminat facultatea nu l-am luat… Mi-a dat olguta o plasa in primul ei an de primar cu o sticla de ulei, o punga de zahar, faina, malai sau ce mai era pe acolo, dupa calculul meu cam de 60 de lei. Mai mult a facut drumul sa ma duc s-o iau dar am dat-o la cine a avut nevoie de ea ca eu n-am nevoie de pomeni de la ciuma rosie a Romaniei. Taie bani din alte parti unde e nevoie de ei sa faca pomeni. Probabil astia de pe la bloc sunt o masa de manevra buna ca ei sunt principalii votanti ai ciumei rosii in special aia din Cv9. De aia le face administratia ciumei rosii tot felul de pomeni si subventii inclusiv la caldura iarna.

  5. #5
    0-day Member
    Data de inscriere
     24-08-2017
    Mesaje
    1

    Case si blocuri sunt in tata Romania colega. Peste tot in tara se dau subventii la blocuri si la curte. Repet, se acorda celor mai sarantoci, care nu au venituri mai mari de 600 sau 700 de lei pe cap de locuitor. Faptul ca tu jignesti oameni nevinovati ar trebui sa iti fie rusine. Aici vorbin si de oameni normali, care muncesc pe minimul pe economie o persoana, si au de intretinut doua sau 3 persoane din aceri bani, sau un pensionar amarat care are 400-500 de lei pensie. Tu daca ai fi in situatia lor, ai sari in sus ca nu te ajuta statul, si ca te lasa sa mori de foame, sau ca nu te ajuta suficient. Peste tot in lume statul ajuta persoanele fara mari posibilitati. Repet, faptul ca asimilezi multa lume necajita cu taranii de pe la tara si nu numai, asistati social, sau tiganii care fac copii cu duiumul pentru alocatii si merg la cersit, ar trebui sa iti fie mare rusine

  6. #6
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-06-2014
    Mesaje
    23
    Citat Mesaj initiat de trandafir.pavel
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Nu mi se pare corect sa platesc eu la subventiile pentru gigacalorie eu care stau la casa si nu beneficiez de nicio reducere si e treaba mea cum ma descurc cu incazilirea si apa calda. Mi se pare o tampenie ca bani din buget se duc la pomeni pe subventii aiurea. E in mod clar discriminare.

    Vorbesti tampenii…. Si aia de la casa mai necajiti au ajutoare pentru lemne. Ca tu ai venituri mari si nu te incadrezi este partea a doua. Si la bloc este lafel. Cei ce au venituri pe membru de familie mai mare de 600-700 de lei nu beneficiaza de nici o subventie. Mai documenteazate inainte sa vorbesti.

    Ceea ce ai afirmat este adevarat, insa doar in parte. Sunt doua lucruri distincte, in ceea ce priveste gigacaloria, subventionarea gigacaloriei (un mijloc absolut fenomenal de furt din banii publici) si ajutorul pentru incalzire dat celor mai saraci.
    De notat ca de subventionarea gigacoloriei beneficiaza toata lumea, atat cel cu venit minim cat si cel cu pensie speciala de 10.000 euro lunar !

  7. #7
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2827

    Singura speranță a României sunt copiii mulți și săraci, copiii celor mulți și săraci.
    Dacă nu vor fi ei cei care vor duce România mai departe, dacă nu ei ne vor plăti pensiile peste câteva decenii, atunci am trăit cu toții degeaba.
    Noi ar trebui să investim în ei, ca nație și ca stat, tot ce avem azi. Ei sunt averea noastră.
    Dacă nu, peste 20 de ani, vom fi niște bătrâni într-o țară a tinerilor imigranți din Africa și Asia.
    Oricum, nu așa se gândește omenește și nu așa s-au dezvoltat țările mari, mai avansate, cu mentalitate de ciocoime medievală, mentalitate după care ”săracii sunt proști și bețivi și merită să fie sclavii mei sau să crape”.
    Nu trebuie să cădem nici în extrema cealaltă, a unui stat excesiv social, dar România este foarte departe de așa ceva. Povestea cu ”țara de puturoși și asistați social” e o prostie de presă de doi bani.
    Majoritatea banilor cu destinație socială se duc în alocațiile copiilor, pe concediile mamelor, pe alocațiile persoanelor cu handicap, burse școlare șamd, nu la ”puturoși”.
    Și chiar și așa, sumele sunt foarte mici comparativ cu restul țărilor europene. Stat care dă pomeni electorale și care-și bate joc de cetățenii săi, da, asta am putea susține că e adevărat, dar statele cu politică socială adevărată (Danemarca, Franța etc) investesc foarte mult în EDUCAȚIA și în sănătatea copiilor lor.
    La noi se aruncă în batjocură câteva zeci de milioane de euro în schimbul voturilor sărăcimii.
    S-a ajuns, din cauza presei dominată de analfabeți, dar și din cauza politicienilor corupți/imorali, ca expresia ”stat social” să capete o conotație negativă.
    Or, orice stat avansat, civilizat, are o puternică parte socială, parte în care se investește enorm și de care depinde viitorul țării. Investițiile se reflectă în sistemele lor de învățământ și sănătate foarte avansate și construite să funcționeze echitabil, dând șanse de dezvoltare tuturor copiilor, nu numai celor bogați.
    La noi…socialismul și social-democrația sunt vorbe goale. Mai socialiști erau mulți boieri din trecut, boieri care-și investeau o mare parte sau chiar toată averea în investiții în educație și sănătate, în scoaterea românilor din Evul Mediu.
    Acum li se aruncă niște alocații și pomeni, pomeni care au și dus în timp la falimentarea multor companii și industrii românești rămase pe mâna statului corupt și ineficient, exact ca pe vremea lui Ceaușescu (ba chiar mai rău în unele cazuri).
    TOȚI copiii din România ar trebui să primească învățământ gratuit (manuale, haine, educație, hrană) până la cel puțin 18 ani. Și gratuitate la spital , la stomatologie.
    Să nu săriți că nu sunt bani. Sunt, dar dispar aiurea, prin alte buzunare lacome, fără fund.
    Acum se tipăresc manuale de sport și alte hoții , în loc de ce le trebuie copiilor. Asta fiind numai o picătură din oceanul de hoție și incompetență.
    Țările avansate nu au cheltuit averea țărilor lor pe hoții și distracții, ci au investit, decenii la rând, în copiii lor. Au construit stadioane și aquapark-uri la final, după ce și-au educat copiii. Noi ne îndatorăm mereu, iar banii se duc în niște găuri fără fund.
    Deci, care e morala? Morala e că noi nu plătim bani ”puturoșilor și proștilor care toarnă copii” (dimpotrivă, ar trebui să fim mulțimiți că se mai nasc copii, deoarece, logic, fără copii un popor dispare), ci plătim degeaba instituții și companii corupte și falimentare de stat.
    Morala e că ne legăm de amărât, dar nu dăm în cel care e responsabil de mizerie.
    Normal, dacă am fi niște cetățeni adevărați, existența atâtor nereguli din societate ar trebui să ne facă să dăm cu pumnul în ușa instituțiilor și să cerem socoteală sau să acționăm noi , să ne organizăm pentru a remedia neregulile.
    Să fim pe capul instituțiilor zi și noapte cu reclamații, cu presiuni, pentru ca instituțiile să-și îndeplinească obligațiile. Societatea civilă e ca și inexistentă, prin diversele ei forme de organizare.
    Câte organizații civile avem în Craiova, organizații care să bată la ușa instituțiilor când văd copii furând sau cerșind pe stradă? Sau trăind în mizerie oarbă, prin nu știu ce sat sau mahala…?? Să bată la ușa poliției, la instituțiile de protecție a copilului sau de educație???
    Gândiți-vă cum ar arăta România azi, în condițiile astea, dacă țările europene nu și-ar fi deschis frontierele pentru români. Cu milioane de români în mizerie maximă.
    Am fi fost mai rău ca în anii ’90, când străzile României erau pline de zeci de mii de cerșetori, ciorditori și aurolaci. Și cu orfelinate și spitale ca la Auschwitz. Și nici azi nu suntem prea departe.
    Să ne gândim la ce ar fi fost dacă și cei de la vest sau din nord ar fi gândit ca noi și ar fi păstrat ușile închise. Sau dacă boierul român, care a deschis școli și spitale pentru prostime, pentru străbunicii noștri țărani, ar fi zis, ”bă, eu îmi bag pula-n țăranii ăștia retardați, care puiază ca iepurii, și mă mut la Paris!” … ???

  8. #8
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6876

    Decat sa faci copii pe care sa-i chinui cu neajunsuri, in foamete, saracie.. si sa le distrugi viata mai bine nu mai faci. De aia arata tara asa cum este acum fiindca chiar si cei care s-au nascut pana in 1996 au fost crescuti in foamete, neajunsuri si saracie. Un copil pana la 10 ani isi formeaza mentalitatea. Daca e crescut in saracie, neajunsuri.. o sa fie vai de capul lui.. Gen 2% din astfel de copilarii iau calea buna in viata restul de 98% sunt condamnati pe viata… asa ca ce zici tu sa puiezi cu copii si sa-i cresti in neajunsuri si in conditii inumane este practic crima sociala..
    Te gandesti ca nu mai are cine sa-ti plateasca pensia. Esti un EGOIST ba, te gandesti numai la tine.. Da-i dracu de copii, sa creasca cate 10 sa se bata pe o felie de paine.. sa se duca cu hainele rupte la scoala.. sa n-aiba 3 lei sa-si ia o placinta.. da-i naiba ca o sa creasca si o sa-mi plateasca pensia.. Ba ce gandire ai nene.. gandire aiurea rau.
    Nu mai traim ba in anii 1890.. sa mananci mamaliga cu untura.. nici macar in anii 1980 sa-i dai la copil lapte de soia.. traim in 2017 ba ..

    Tu o sa ceri azil la unguri.. o sa-ti plateasca ungurii pensia stai linistit … haha

  9. #9
    0-day Member
    Data de inscriere
     24-08-2017
    Mesaje
    1
    Citat Mesaj initiat de Razor1911
    De notat ca de subventionarea gigacoloriei beneficiaza toata lumea, atat cel cu venit minim cat si cel cu pensie speciala de 10.000 euro lunar !

    Nu inteleg care-i faza. Cum beneficiaza si ala cu venit de 10.000 de lei ? Pai daca eu depasesc 700 de lei venitul pe membru de familie canci reducere la intretinere, o platesc intreaga. Deci despre ce subventie vorbesti dumneata ca este aplicabila tuturora ?

  10. #10
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2827
    Citat Mesaj initiat de trandafir.pavel
    Citat Mesaj initiat de Razor1911
    De notat ca de subventionarea gigacoloriei beneficiaza toata lumea, atat cel cu venit minim cat si cel cu pensie speciala de 10.000 euro lunar !

    Nu inteleg care-i faza. Cum beneficiaza si ala cu venit de 10.000 de lei ? Pai daca eu depasesc 700 de lei venitul pe membru de familie canci reducere la intretinere, o platesc intreaga. Deci despre ce subventie vorbesti dumneata ca este aplicabila tuturora ?

    Tu faci confuzie între ajutorul de întreținere și suvenționarea prețului.

  11. #11
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2827
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Decat sa faci copii pe care sa-i chinui cu neajunsuri, in foamete, saracie.. si sa le distrugi viata mai bine nu mai faci. De aia arata tara asa cum este acum fiindca chiar si cei care s-au nascut pana in 1996 au fost crescuti in foamete, neajunsuri si saracie. Un copil pana la 10 ani isi formeaza mentalitatea. Daca e crescut in saracie, neajunsuri.. o sa fie vai de capul lui.. Gen 2% din astfel de copilarii iau calea buna in viata restul de 98% sunt condamnati pe viata… asa ca ce zici tu sa puiezi cu copii si sa-i cresti in neajunsuri si in conditii inumane este practic crima sociala..
    Te gandesti ca nu mai are cine sa-ti plateasca pensia. Esti un EGOIST ba, te gandesti numai la tine.. Da-i dracu de copii, sa creasca cate 10 sa se bata pe o felie de paine.. sa se duca cu hainele rupte la scoala.. sa n-aiba 3 lei sa-si ia o placinta.. da-i naiba ca o sa creasca si o sa-mi plateasca pensia.. Ba ce gandire ai nene.. gandire aiurea rau.
    Nu mai traim ba in anii 1890.. sa mananci mamaliga cu untura.. nici macar in anii 1980 sa-i dai la copil lapte de soia.. traim in 2017 ba ..

    Tu o sa ceri azil la unguri.. o sa-ti plateasca ungurii pensia stai linistit … haha

    Koss, tu ești într-un delir total.

  12. #12
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6877

    Si tu faci propaganda ca sa se desparta vestul tarii de Romania retardata, bolsevica si inapoiata Dupa cum ziceam o sa-ti plateasca ungurii pensia stai linistit. Omiti un singur lucru. Ungaria e cam proRusia si Eurosceptica.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.