Elevii de școală primară vor beneficia de cursuri gratuite de înot la...

Elevii de școală primară vor beneficia de cursuri gratuite de înot la Water Park

20,908
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3.67)

Sub deviza „Mens sana in corpore sano“, Primăria Craiova și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj au încheiat un protocol pentru ca elevii din ciclul primar să urmeaze cursuri de înot gratuite în timpul vacanțelor. Proiectul (care poate fi consultat AICI) a trecut, astăzi, de votul consilierilor locali.

Primăria Craiova va pune la dispoziția copiilor (de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a), cu titlu gratuit, bazinul de înot, între orele 9.00 – 12.00, numai în timpul vacanțelor din anul școlar 2017–2018. Elevii vor fi împărțiți pe grupuri de maximum 20 de copii, iar profesori vor fi profesorii de educație fizică cu specializarea natație. Însoțitorii vor avea acces gratuit, dar nu vor putea beneficia de facilitățile complexului.

Inițiatorii proiectului spun că astfel îi vor îndrepta pe copii spre înot, o metodă ideală de păstrare a sănătății, dar și mijloc de agrement și recreere.

Municipalitatea vrea să modifice tarifele de acces la Water Park

Primăria Craiova vrea să recalculeze cuantumului tarifelor/taxelor percepute utilizatorilor. În acest sens a demarat o procedură de achiziție publică pentru realizarea unui studiu de impact, deoarece trebuie să respecte indicatorii de performanță asumați prin contractul de finanțare cu bani europeni.

Vrem să aducem o paletă mai mare de oferte, abonamente și alte facilități pentru cei care vin la Water Park. Firma care va câștiga dreptul la acest studiu, va veni cu propuneri astfel încât să nu afecteze indicatorii de performanță din caietul de finanțare al Water Park. Dacă nu sunt afectați indicatorii, nu e nici o problemă să ajustăm tarifele. În mod logic, dacă Water Park funcționează cu 50 de plătitori sau cu 500 de plătitori pe zi, sunt cam aceleași costuri. Și, dat fiind faptul că este un proiect care are o latură socială, vrem sa fie atractiv pentru toate păturile sociale. În aceeași idee am demarat și proiectul cu ISJ. Și vor mai urma și altele”, a declarat viceprimarul Adrian Cosman.

În prezent, taxele de intrare sunt:

– 24 lei pentru copii intre 5 şi 10 ani, de luni până vineri – brățara alba;

– 36 lei pentru copiii de peste 10 ani și adulți, de luni până vineri – brățara albastră;

– 34 lei pentru copii intre 5 şi 10 ani, in week-end – brațara roşie;

– 50 lei pentru copiii de peste 10 ani și adulți, in week-end – brațara neagră;

– 15 lei taxa sauna pentru persoanele de peste 16 ani – brățara verde.

4 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     12-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    306

    Nu era complet jaful daca nu bagau mana si-n buzunarul contribuabilului.

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     22-11-2006
    Mesaje
    125

    Niste vite incaltate “edilii”. Cum sa faci calculele de pret, intretinere, etc dupa ce faci investitia. Mai ai si pretentia sa nu te scuipe in ochi cetatenii ?!

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     01-01-2015
    Mesaje
    233

    „Mens sana in corpore sano“, manca-ti-as! Cica: “Proiectul a trecut, astăzi, de votul consilierilor locali.” Ba, esti nebun? Cum dracu o fi trecut?

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-02-2016
    Mesaje
    19
    Citat Mesaj initiat de Sokar
    Niste vite incaltate “edilii”. Cum sa faci calculele de pret, intretinere, etc dupa ce faci investitia. Mai ai si pretentia sa nu te scuipe in ochi cetatenii ?!

    Boss, inca te mai mira… Avem terenuri de fotbal, baschet si tenis inchise de care nu te poti folosi in parcul acela, sunt aceleasi terenuri pe care le vezi in tot bucurestiul la “liber”, la noi au pus garduri de 4m si trebuie sa platesti in plus ca se le folosesti. Era normal sa puna costuri peste ceea ce exista pe piata pt water pacuri pt un proiect facut din bani nostri pt noi. Costrui puse fara cap, mult prea mari si dupa sa se mire de ce nu e profitabila afaracerea lor

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.