Școala Decebal din Craiova a marcat Săptămâna Europeană a Sportului, eveniment derulat în perioada 23-30 septembrie.
Prin acțiunile desfășurate în cadrul acestui eveniment, la nivel european se dorește promovarea activităților fizice în rândul tinerilor.
Astfel, în data de 29 septembrie, când s-a desfăşurat Ziua Europeană a Sportului Școlar, cu participarea a peste 10.000 de școli înscrise cu aproximativ 2,5 milioane de participanți din 40 de țări din întreaga lume alături, Școala Gimnazială Decebal Craiova și-a demonstrat angajamentul față de promovarea unui stil de viață sănătos.
Elevii instituției craiovene au participat la o gamă variata de activități sportive, fiecare adaptată la nivelul lor de vârstă și abilitate. Acestea au inclus probe de atletism, jocuri de echipă și altele,profesorii fiind prezenți pentru a ghida și motiva elevii, asigurându-se că fiecare participant se simte încurajat și susținut în efortul lui.
„Atmosfera din întreaga săptămână a fost una de bucurie și competiție sănătoasă, elevii colaborând si concurând într-un spirit de fair-play și camaradenie. A oferit oportunitatea elevilor de a experimenta beneficii activității fizice și de a-și dezvolta abilitățile sportive dar și sociale” a declarat directorul unității școlare, Marius Florin Tucă.
La rândul său, director adjunct, Letiția Lungu a spus: „La finalul acestei săptămâni, respectiv zilei de vineri, elevii s-au retras cu zâmbete pe chipuri obținând nu doar experiențe sportive, ci și o conștientizare crescuta a beneficiilor unui stil de viață sănătos”.
Participarea entuziastă a Școlii Gimnaziale Decebal la Ziua Europeană a Sportului demonstrează angajamentul lor ferm față de sănătatea și dezvoltarea sănătoasă elevilor, aceasta reprezentând un exemplu demn de urmat.