DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat, într-o informare oficială, că în cazul incendiului de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova-Clinica din spatele Parcului Romanescu, un pacient l-ar fi provocat. 

„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital”, au precizat reprezentanții Ministerului.

În total, 19 pacienți și opt cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii.

Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient, mai spun reprezentanții Ministerului Sănătății.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.