Primăria Craiova a dat chix cu proiectele pe fonduri UE

Primăria Craiova a dat chix cu proiectele pe fonduri UE

1,358
36
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3.67)

11 proiecte cu finanţare europeană aflate în curs de implementare la nivelul Craiovei nu vor putea fi terminate la termen, respectiv 31 decembrie 2015. Pentru a le finaliza, municipalitatea va trebui să plătească din bugetul propriu, iar astăzi a supus votului consilierilor și prelungirea termenelor de implementare până la 30 iunie 2016. sedinta CL Craiova

Consiliul Local Craiova a votat în şedinţa de astăzi alocarea pentru anul viitor, de la bugetul local, a sumelor necesare pentru finalizarea celor 11 proiecte cu finanţare europeană aflate pe lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013, precum şi finalizarea acestora până la 30 iunie 2016.

Printre cele 11 proiecte cu finanţare europeană care nu pot fi finalizate anul acesta, motiv pentru care municipalitatea pierde finanţarea nerambursabilă, se numără: parcarea subterană – pentru care valoarea estimată a cheltuielilor necesare finalizării proiectului până la 30 iunie 2016 este în cuantum de 7,6 milioane lei; reabilitarea Grupului Scolar ICM George Bibescu Craiova (valoarea estimată a cheltuielilor este de 785.921,54 lei; “Business Center Sud Craiova” (cheltuieli în valoare estimată de 737.645,00 lei); reabilitarea Căminului Cultural nr.1 Pieleşti” (valoare estimată a cheltuielilor este de 465.066,00 lei); „Reabilitarea infrastructurii rutiere pe relaţia Nord-Sud-Est a Polului de creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova” (valoarea estimată a cheltuielilor este de 7,69 milioane lei); „Dezvoltarea transportului ecologic în municipiul Craiova” (valoarea estimată a cheltuielilor este de 62.345,36 lei); Parcul Nicolae Romanescu” (valoare estimată a cheltuielilor este de 40, 41 milioane lei); “Eficienţă energetică prin Facilităţi de Finanţare pentru Creşterea economică a Municipiului Craiova – EFFECT 20.1” (valoarea estimată a cheltuielilor este de 5,245 milioane lei); Craiova Water Park (valoarea estimată este de 24,673 milioane lei).

Procente

Sumele vor fi suportate de craioveni, este vorba de circa 20 de milioane de euro pentru finalizarea acestor proiecte”, a subliniat consilierul Pavel Badea, care a și prezentat presei o listă cu sumele pe care administrația locală trebuie să le suporte din bugetul pentru șantierele nefinalizate, care, potrivit acestuia, reprezintă un procent finanțat de la bugetul local de 30%.

”Aceste date sunt pur orientative, toate aceste date suferă modificări permanent, așa că procentul pe care îl vom avea până la finele acestui an, când aveau termen de finalizare, va fi mai mic”, a afirmat viceprimarul Mihai Genoiu. Acesta a adăugat că suma necesară pentru lucrarea de Reabilitare a parcului ”Romanescu” a fost asumată de municipalitate încă de la început.

În ultima zi de plată vom avea un procent de peste 90% absorbție. Noi lucrăm în continuare și estimăm că gradul de absorbție la final de an va fi de peste 90%. Să nu uităm că suntem orașul cu cea mai mare absorbție de fonduri europene și că pe colegii noștri de la Departamentul de Proiecte europene i-au chemat la București ca să le explice și celorlalte orașe cum au reușit. Dacă ne uităm în oglindă, ne detestăm, dacă ne uităm la ceilalți, ne admirăm!”, a afirmat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Dacă nu ar fi fost proiectele vechii administrații, acum ați fi șomat, pentru că nu ați făcut nimic. Aveți stadionul, aveți proiectul cu Parcul Romanescu, dar ăstea nu sunt gata, vom vedea ce va fi cu ele. În trei ani și jumătate nu ați reușit nici măcar să duceți proiectele la care se lucra la bun sfârșit”, s-a adresat edilului Teodor Sas, consilier local UNPR. Acesta s-a arătat extrem de deranjat că primarul s-a lăudat cu unele proiecte la care el însuși a lucrat pe vremea când era viceprimar și că, deși afirmă că au fost unele probleme în implementare, municipalitatea nu a fost capabilă să le rezolve în timp util pentru a le finaliza.

Greșeala mea e că nu le-am aruncat pe toate la coș! Au fost niște mizerii de proiecte, asta au fost!”, s-a arătat extrem de iritat și primarul.

36 COMENTARII

  1. #1

    Lucrează o întreagă armată de funcționari acolo, oare ce naiba fac!?

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-11-2015
    Mesaje
    15

    E pentru prima oara cand un Primar incearca sa finalizeze si proiectele predecesorului ( asta e de laudat ). Pana acum toti si-au promovat proiectele lor. Nu poti sa termini un proiect intr-un mandatat … de aceea este bine ca cei din administratie sa invete de la Olguta Vasilescu. Le-a dat o lectie tuturor. Iar in ceea ce priveste proiectele actualei administratii sa fim seriosi: Craiova chiar arata altfel. Numai cine este rautacios nu recunoaste. Ganditi-va cum arata orasul acum 4 ani … JALNIC. Nu spun ca acum este perfect … dar incepe sa semene a oras european ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase). Nimeni nu poate sa faca totul odata, dar aceasta este Craiova in care imi doresc sa traiesc … un oras care se vede ca este pe drumul cel bun.

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     13-09-2007
    Locatie
     In the back of my mind....
    Mesaje
    449
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju primu la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

  4. #4
  5. #5
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-11-2015
    Mesaje
    16
    Citat Mesaj initiat de Lusca ady
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju prima la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe
    Spatii verzi: peste tot intre blocuri puteti sa le vedeti – sunt reale … au culoarea verde
    Centrul vechi: sa fim seriosi … nici nu visam sa iasa asa
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare. Stiu oamenii sunt suparati ca e namol … dar apa si canalizare se trage doar prin pamant … daca se putea wireless era deja asfaltat. Si foarte bine ca nu asfalteaza pana nu se termina lucrarile ca o sa ne trezim iar ca sparg asfaltul.

    Asa ca … va rog! sa fim oameni seriosi …

  6. #6

    Nu au fost in stare sa repare gropile din fata primariei, dar e bine ca s au apucat de stadion

  7. #7
    Maniac
    Data de inscriere
     14-04-2007
    Locatie
     in spatele tau cu farurile stinse
    Mesaje
    4034
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Citat Mesaj initiat de Lusca ady
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju prima la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe
    Spatii verzi: peste tot intre blocuri puteti sa le vedeti – sunt reale … au culoarea verde
    Centrul vechi: sa fim seriosi … nici nu visam sa iese asa
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare. Stiu oamenii sunt suparati ca e namol … dar apa si canalizare se trage doar prin pamant … daca se putea wireless era deja asfaltat. Si foarte bine ca nu asfalteaza pana nu se termina lucrarile ca o sa ne trezim iar ca sparg asfaltul.

    Asa ca … va rog! sa fim oameni seriosi …

    1)Sa auzim si noi exemplele alea multe. Da, se lucreaza pe raului, dar cum si cat…
    2)Verzi le vedeti voi prin ochelari… de culoarea verde. Sa va arat spatele blocului meu? E chiar pe calea bucuresti.
    3)”nici nu visam sa iese asa” – sa iasa e corect. da, arata bine, insa nu atat de orgasmic precum va agitati pe aici.
    4)in bariera traiesc multi oameni, insa nu sunt singurele cartiere fara a[a si canal. mai stiu eu unele, sa vad daca le stiti sau trebuie sa va sopteasca cineva. Terminati odata afacerile cu firmele paduchioase, pe care dupa, le certati ca nu sunt serioase. Buna glumita cu canalizare wireless. Nu a ras nimeni. Pentru ca nu se poate “trage” canalizare wireless. Decat in glumitele voastre de canal.

    Edited by MOD - Semnatura. Forumul permite si crearea unei semnaturi care sa apara la sfarsitul mesajelor tale; aceasta ar trebui sa fie o fraza scurta, un citat celebru, eventual o gluma, dar care sa nu aiba dimensiuni prea mari. De asemenea nu sunt permise link-uri directe sau tag-uri catre: site-uri, anunturi de mica publicitate, publicitate de orice fel. Ne rezervam dreptul de a edita semnaturile ce incalca regulamentul forumului fara a avertiza utilizatorul;
  8. #8

    Dorm din picioare precum caii ! …iar olguţa se delectează cu sticluţa !

  9. #9
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-11-2015
    Mesaje
    17
    Citat Mesaj initiat de liwiu_evo
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Citat Mesaj initiat de Lusca ady
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju prima la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe
    Spatii verzi: peste tot intre blocuri puteti sa le vedeti – sunt reale … au culoarea verde
    Centrul vechi: sa fim seriosi … nici nu visam sa iese asa
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare. Stiu oamenii sunt suparati ca e namol … dar apa si canalizare se trage doar prin pamant … daca se putea wireless era deja asfaltat. Si foarte bine ca nu asfalteaza pana nu se termina lucrarile ca o sa ne trezim iar ca sparg asfaltul.

    Asa ca … va rog! sa fim oameni seriosi …

    1)Sa auzim si noi exemplele alea multe. Da, se lucreaza pe raului, dar cum si cat…
    2)Verzi le vedeti voi prin ochelari… de culoarea verde. Sa va arat spatele blocului meu? E chiar pe calea bucuresti.
    3)”nici nu visam sa iese asa” – sa iasa e corect. da, arata bine, insa nu atat de orgasmic precum va agitati pe aici.
    4)in bariera traiesc multi oameni, insa nu sunt singurele cartiere fara a[a si canal. mai stiu eu unele, sa vad daca le stiti sau trebuie sa va sopteasca cineva. Terminati odata afacerile cu firmele paduchioase, pe care dupa, le certati ca nu sunt serioase. Buna glumita cu canalizare wireless. Nu a ras nimeni. Pentru ca nu se poate “trage” canalizare wireless. Decat in glumitele voastre de canal.

    Eu nu sunt rautacioasa … si sper ca nici tu nu esti … daca nu vedem o schimbare …pacat!

  10. #10
    Junior
    Data de inscriere
     02-06-2012
    Mesaje
    72
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Citat Mesaj initiat de Lusca ady
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju prima la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe
    Spatii verzi: peste tot intre blocuri puteti sa le vedeti – sunt reale … au culoarea verde
    Centrul vechi: sa fim seriosi … nici nu visam sa iasa asa
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare. Stiu oamenii sunt suparati ca e namol … dar apa si canalizare se trage doar prin pamant … daca se putea wireless era deja asfaltat. Si foarte bine ca nu asfalteaza pana nu se termina lucrarile ca o sa ne trezim iar ca sparg asfaltul.

    Asa ca … va rog! sa fim oameni seriosi …

    ..de 30 de ani n-ai mai trecut tu pe raului…in rest, ai plecat cu colindu’….

  11. #11
    Junior
    Data de inscriere
     04-09-2008
    Mesaje
    71

    Afara ploua si cerul este chiar senin si culoarea pixului este albastra….ce draq vorbesc unii ca nu s-a făcut ,cand vocea cartierelor prin marele ziHar al Craiovei gds confirma ca DA! Hai ca nu aveți ce face,pe cuvânt…prin porumb cu voi!

  12. #12

    primaria este plina de ghirlande,dar la gara este un amarit de brad si nici o ghirlanda sau ornament de iarna

  13. #13
    0-day Member
    Data de inscriere
     11-11-2015
    Mesaje
    8

    Eu sunt un pic bulversată: ce s-a făcut vedem cu totii, ca mai sunt și altele de pus la punct…adevărat.dar,domnilor consilieri (badea si sas) dacă sunteți așa pregătiți si binevoitori,de ce nu o ajutați pe Dna primar punand la dispoziția domniei sale vastele dvs cunoștințe?
    De ce doar dati cu pietre?implicati-va!!!!

  14. #14
    Eros
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    15009
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe

    Glumesti nu? Ai citit macar articolul? Una din probleme este chiar la Raului care nu este gata in 3 ani!

    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare.

    Romanestiul si Bariera au lucrarile terminate de canalizare de 2 ani (tot proiect vechi) DAR NU SUNT CONECTATE! In romanesti oamenii asteapta de 2 ani sa-i lege la canalizare desi toate lucrarile sunt gata!
    Stii de ce nu-i leaga acum? Ca nu exista interes electoral!!!! O sa le dea drumu la vara inainte de alegeri!

    The message above is my opinion and only mine, no influences and no official statement so if you think it's wrong, you may be right, I'm just human you know..."Only two things are infinite, the Universe and human stupidity, and I'm not sure about the Universe." - Albert Einstein ...
  15. #15
    0-day Member
    Data de inscriere
     23-03-2007
    Mesaje
    2

    Sophia…ce ganduri am sa iti spun dar nu ma lasa caracterul pe acest forumm…In bariera valcii era si apa si canalizare si gaze si asfalt prin anumite licuri si oameni fraieri care au votat-0 pe olguță. Acum tot aceasi au apa,au canalizare nefuncționala,gaze la stomac de nervi si asfalt moale…
    Parintelw Arsenie Boca o sa aduca DNA ul un banie

    Sa fi iubita Sophya

    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    Citat Mesaj initiat de Lusca ady
    Citat Mesaj initiat de sophia ionesco
    ( strazi asfaltate, locuri de joaca, spatii verzi, investitori care au venit in Craiova, un centru vechi de invidiat, apa si canalizare in cartierele marginase)

    Tu ori esti platit sa spui asta ori stai in alt oras..
    Strazi asfaltate ? Parca mergi in caruta pe asfaltul proaspat turnat..
    Spatii verzi ? Unde dracu sunt alea ?
    Investitori ? Deaia e dolju prima la somaj ca au venit investitori prea multi..
    Centru vechi da, e oarecum decent. Dar nu se compara cu alte orase de calibru, gen Sibiu, Brasov, Cluj…
    Canalizare.. nici nu ma mai obosesc..

    Asfalt: 80% din strazi sunt asfaltate … strazi gen Raului (canal) adica centura orasului care nu erau asfaltate de 30 de ani … ex sunt multe
    Spatii verzi: peste tot intre blocuri puteti sa le vedeti – sunt reale … au culoarea verde
    Centrul vechi: sa fim seriosi … nici nu visam sa iasa asa
    Canalizare: Romanesti si Bariera Valcii nu aveau apa si canalizare de cand s-au mutat (1940 – 1950) acum mai mult de jumatate au si lucrarile se desfasoara in continuare. Stiu oamenii sunt suparati ca e namol … dar apa si canalizare se trage doar prin pamant … daca se putea wireless era deja asfaltat. Si foarte bine ca nu asfalteaza pana nu se termina lucrarile ca o sa ne trezim iar ca sparg asfaltul.

    Asa ca … va rog! sa fim oameni seriosi …

  16. #16

    E bine ca sumele vor fi suportate de craioveni)

  17. #17
    0-day Member
    Data de inscriere
     12-11-2015
    Mesaje
    8

    Nu va e rusine sa criticati intotdeauna primarul nostru??? Parca nu ati fi cetatenii acestui oras…. Pacat ca nu vreti sa vedeti ce s a facut in Craiova!!!! Avem un oras curat si frumos datorita conducerii actuale!!!!

  18. #18
    Junior
    Data de inscriere
     01-01-2015
    Mesaje
    78

    Pentru postacii care au conturi create in mod special ca sa o apere pe doamna primar (lucru care se poate vedea la o verificare mai atenta) nu pot avea decat un sentiment de mila. Niste minti mediocre la fel ca cea a idolului lor. In mod normal, pentru furt se plateste. Ca si furtul e de mai multe feluri.

  19. #19

    Daca este capusata de firmele consilierilor locali. Cum sa ti o intersectie inportanta blocata de trei luni de zile. Cauta cumva petrol sau aur?

  20. #20
    Newcomer
    Data de inscriere
     29-11-2005
    Mesaje
    50
    Citat Mesaj initiat de nea caisa
    Pentru postacii care au conturi create in mod special ca sa o apere pe doamna primar (lucru care se poate vedea la o verificare mai atenta) nu pot avea decat un sentiment de mila. Niste minti mediocre la fel ca cea a idolului lor. In mod normal, pentru furt se plateste. Ca si furtul e de mai multe feluri.

    Probabil ca acesti postaci nu traiesc in Craiova, probabil isi fac veacul prin vreun catun uitat de lume si cand vin in Craiova li se pare ca e totul poleit cu aur.Pai bai postacilor cum indrazniti sa spuneti ca sunt strazile asfaltate cand sunt zone in oras unde e namolul pana la genunchi . Mai nou s-a inchis accesul din centura la Consul. Am trecut astazi dimineata pe-acolo si nu era un singur muncitor.Problema a fost semnalata de nenumarate ori si desteptii din primarie s-au gandit sa inchida strada tocmai acum , in pragul sarbatorilor , tocmai acum cand bariera valcii e in lucru de nici eu nu mai stiu si colac peste pupaza mai sunt lucrari si in Lapus.
    Ba postacilor, nu va e rusine ? Orasul e paralizat si voi pupati in partea dorsala primaria si pe toti incompetentii care incaseaza lefurile pe spatele nostru. Aveti program zilnic de pupat in partea dorsala ?
    Iar celor din Primarie , le doresc de sarbatori , nu o vizita din partea lui Mos Craciun ci o vizita din partea celor de la DNA.

    La multi ani ….acolo unde va aplecati cu frica atunci cand va scapa sapunul !!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.