O femeie a murit, iar un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, din cauza gerului din ultimele zile. Alte zeci de persoane au ajuns la spital după ce au căzut pe gheaţă ori au suferit accidente vasculare sau infarc miocardic.
Gerul face primele victime în Olt. O femeie în varstă de 60 de ani din Vitomireşti a murit îngheţată în casă, noaptea trecută. Un bărbat din Caracal a ajuns în stare gravă în spital, după ce a fost găsit căzut în stradă, cu mâinile şi picioarele degerate, în şoc hipotermic. La aceştia se adaugă zeci de persoane, în special de vârsta a treia, care au avut de suferit din cauza gerului.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au spus astăzi că au primit sute de solicitări de la oameni afectaţi de temperaturile scăzute. Copiii şi bătrânii cu probleme de sănătate sunt cei mai afectaţi de ger, spun medicii. Aceştia avertizează oamenii din categotiile vulnerabile să nu iasă din casă zilele acestea, decât dacă sunt nevoiţi. Cpdul galben de ger care afectează şi Oltul durează până vineri, 3 februarie.
Mihai Craioveanu