Astăzi, Johnson Controls, compania care produce scaune pentru autovehiculele Ford, şi-a deschis porţile în Bănie. Americanii au angajat deja 100 de oameni şi mai au nevoie de încă 60. Investiţia este salutată de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care susţine că astfel de investiţii sunt vitale pentru zona noastră. “Într-o perioadă foarte grea pentru Europa, pentru întreaga lume şi în special pentru România, iată că, la Craiova, într-o zonă care avea foarte multă nevoie, se deschide o fabrică, una din cele nouă care s-au aşezat aici, pe platforma de la Ford. Nu este o firmă oarecare. Vorbim despre Johnson Controls, care este lider mondial cu peste 240 de fabrici şi care ajută la pregătirea a peste 30 de milioane de maşini anual. Este cu adevărat una dintre cele mai performante companii din acest domeniu. Sunt sigur că investitorii au remarcat până acum că au găsit aici mână de lucru calificată, cu care pot realiza lucruri la cel mai înalt nivel. Este un adevăr că şi autorităţile publice îşi pot da mâna pentru a deschide uşa oricărui investitor care îşi doreşte să vină aici”, a mai spus Prioteasa.
Nouapresa