Craiova: Angajații Ford vor primi salarii reduse cu 8%

2.147
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Pemtru a nu disponibiliza 680 de salariați, așa cum anunțase și începuse să o facă de anul trecut, conducerea companiei a decis să se oprească la cei 490 de angajați care au plecat voluntar, însă a redus programul de lucru şi salariile cu 8%, după cum au anunțat reprezentanții companiei.

Programul redus de muncă, implicit și salariile, va putea fi pus în practică după înregistrarea oficială a acestuia. 490 de salariaţi au acceptat programul de încetare voluntară a contractelor de muncă. Cei care au decis să plece voluntar primesc 16 salarii compensatorii, dacă au sub 5 ani vechime, şi până la 24 de salarii compen­satorii pentru restul. Astfel, angajaţii care au decis să plece voluntar au primit în total între 6.900 de euro şi 10.300 de euro, potrivit unor estimări ale ZF.

În uzina de la Craiova mai lucrează în prezent 2.700 de salariaţi, faţă de 3.200 în toamna anului trecut. Salariul mediu al unui angajat este de 1.900 lei, circa 420 de euro.

6 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     20-01-2015
    Mesaje
    103

    CA SA SUSTINEM ECONOMIA ar trebui sa cumparam forduri

  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    3554
    Citat Mesaj initiat de George Ionescu
    CA SA SUSTINEM ECONOMIA ar trebui sa cumparam forduri

    Cumpara tu Forduri.. Poti sa-ti iei si 3 daca vrei..

  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    2538

    Nasol

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     28-02-2007
    Mesaje
    8

    Văd că v-a scăpat totuşi esentialul: Începând cu luna aprilie debuteză şi sezonul de 80% al companiei adica zile fara productie in numar de 7(SAPTE) asa ca sa mai indrazneasca cineva sa se ia de oras si economia sa care duduie ca sa vedeti ce-l pune la PUNCT MULGUGA!
    Multumim tuturor factorilor de decizie din oras, regiune si din tara pentru ca reusim sa atragem ‘fonduri europene’ care merg in STATUI,PAVELE,LOCURI DE JOACA si tot felul de CHELTUIELI menite sa aduca bunastare in buzunarele clientelei politice sau de ce nu chiar politicienilor DIRECT sau prin interpusi!!! CRAIOVA viseaza la titluri europene arunca banii pe tot felul de mascarade dubioase, pe care alegorice, pe plimbari ale presasilor de casa(implicati puternic in sustinerea partidului stat) pentru lansari anonime in inima Europei, dar uita de cel mai valoros bun de OMUL ORASULUI! Acelasi pe care compania lu’ Unchiul Sam il declara pompos CEL MAI DE PRET BUN AL COMAPNIEI, marketingul asta le-a intunecat urat de tot mintile celor care pot emite si sustine asemenea ineptii, grija fata de bunul lor se vede clar limpede si cu ochiul liber. Sindicalism meltean s-a americanizat asa incat o negociere se poarta simplu ajunganduse ca patronatul sa fie in postura de WIN WIN datorita prevederilor aberante inregistrate in CCM! HALAL UMANITATE CRAIOVA iti multumim pentru ceea ce ne oferi….ÎNTUNERIC

  5. #5
    Junior
    Data de inscriere
     23-02-2015
    Locatie
     Londra
    Mesaje
    96
    Citat Mesaj initiat de Fari

    sustin!

  6. #6
    Newcomer
    Data de inscriere
     18-10-2005
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    19

    +1

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.