Ştirea cu desemnarea Elenei Costea, ca prefect de Dolj, pare, la prima vedere, una de rutină. Care nu exprimă decât o stare de fapt. Ea ascunde, însă, cu discreţie, ce s-a petrecut „în culise”, premergător opţiunii pentru această persoană – cadru didactic, odinioară – extrasă din anonimatul unei prestaţii publice, spre a fi înscăunată ca reprezentant al guvernului în teritoriu. Prin protocolul care tutelează USL se prevede ca, în judeţele unde funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean este deţinută de un social-democrat, cea de prefect se încredinţează liberalilor sau conservatorilor. Şi invers. Cum cele două funcţii nu au acelaşi statut juridic, una fiind ocupată prin vot popular uninominal, cealaltă fiind încredinţată de guvern, se poate discuta despre logica şuie a acestei simetrii confecţionate.
Dar nu asta interesează momentan. În orice sondaj de opinie, la nivelul Doljului, social-democraţii şi liberalii au poziţionări asimetrice. Şi asta dintotdeauna. Patronul liberalilor doljeni, deputatul Mihai Voicu, pe lângă criza de timp, circumstanţă atenuantă, a avut puţine soluţii viabile la îndemână, una dintre condiţiile exprese, ce nu putea fi surmontată, fiind deţinerea de către eventualul candidat a statutului de funcţionar public. Şi aşa s-au trezit liberalii din „staff” cu fostul prefect catastrofal de Dolj, Silviu Dumitru, cu alura şi manierele sale de plutonier-major, ieşit la încălzire şi făcând mătănii. În pofita tristei sale insanităţi.
El se dorea să fie semnalul schimbării la Dolj, după prăbuşirea guvernului ungurenilor. Asta doreau ciumpalacii care au ieşit, în miezul iernii, în Piaţa Prefecturii din Craiova. Asta dorea lumea. Restul nu mai conta. Dintr-odată, aproape toată gaşca liberală dobândise amnezie la faptele aflate în cercetarea DNA – Serviciul Teritorial Craiova. Sau sunt nişte bagatele? O să revenim asupra golăniilor, fiindcă, toate hotărârile Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, emise pe mandatul său, fără excepţie, au fost invalidate în justiţie. Ceea ce nu s-a mai pomenit. Alta e discuţia. Dacă guvernarea PDL şi asociaţii a trebuit să plece, fiindcă multora li se urcase grav la mansardă, asta nu înseamnă că ne putem întoarce la … Silviu Dumitru, ca prefect. Doamne fereşte! Dar pe ce lume trăim? Fractura de logică a celor care au acceptat o asemenea discuţie e devastatoare. Trecem peste faptul că Silviu Dumitru e liberal, în măsura în care noi suntem budişti, dar asta e treaba celor care îl menţin în „rezerva de resurse umane”.
Utilizat ca soluţie de avarie, într-o împrejurare bizară, lipsit de orice subtilitate administrativă, de pregătire profesională consistentă nici vorbă, cu un discurs anacronic, frizând sordidele bufonerii, şi o inapetenţă desăvârşită pentru orice limbă străină, lui Silviu Dumitru, de mai multă vreme pensionar, adică reformat, i se făcuse dor de Eugen Marinescu, altă minune a Prefecturii Dolj, imaginea condensată a făţărniciei, prin care se ascund plăgi purulente din activitatea acestei instituţii. Interlopii imobiliari se ridicaseră deja în coadă, vibrau şi îşi frecau mâinile transpirate de fericire. Unul, Nicolae Băcănaru, de prin Târgu-Jiu, beneficiarul a două TDP-uri (nr. 12614 şi nr. 12616), emise pe picior de plecare a lui Silviu Dumitru, la 22 ianuarie 2009, ambele penale, se pregătea de chef. Momentul a trecut. El e doar un avertisment la ceea ce ar putea urma. Fireşte, nu plutim într-un ocean de rigoare morală, dar cu o astfel de „marfă” doresc să-şi arate onorabilitatea liberalii doljeni? Prin ce ironic malentendu s-a putut dezvolta o asemenea ipoteză? În aceste condiţii, a spune „să nu ne luăm după vorbe” este o imprudenţă. Trebuie să te iei după orice, după orice expresie a derapajului moral şi retoric. Totul e semnificativ. Ce să-şi dorească mai mult pedeliştii din Dolj?
Dar o mai mare prostie, de-a dreptul dezgustătoare, decât a discuta despre resuscitarea lui Silviu Dumitru ca prefect de Dolj nu credeam că există. Fireşte, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. Şi ceea ce ştim afirmăm: costurile sunt mari. Nu doar cele de imagine. În ceea ce o priveşte pe Elena Costea, evaluarea acesteia va veni curând: după alegerile locale. Dacă se descurcă onorabil, ceea ce este improbabil, o poate duce până în toamnă. Dacă nu, nu.
