Studenţii în an terminal şi absolvenţii cu competenţe tehnice, economice şi umaniste din Bucureşti, Craiova şi Iaşi se pot înscrie în programul Talent Internship 2017, în perioada 8-28 mai. După perioada de înscriere, aplicanţii vor intra într-un proces de selecţie pe parcursul lunii iunie, iar din luna iulie cei selectaţi – 25 la număr – vor începe programul de internship.
Departamentele din cadrul programului de internship sunt Software Development, Web&Mobile Platform, Targeting Search&Listing Platform, Commercial Platform, Marketplace Platform, Finance, Marketing, International Development şi Legal.
„Implementat în lunile iulie şi august, programul de internship va fi plătit pentru toate posturile, iar la final cei mai performanţi dintre participanţi pot fi angajaţi în cadrul eMAG”, se arată într-un comunicat al eMag. „Anul trecut, peste 1.200 de studenţi au aplicat în programul nostru”, a declarat Cristina Şolea, manager de recrutare eMAG.
Tinerii care se înscriu în programul de internship din Craiova şi Iaşi vor lucra în cadrul centrelor locale de dezvoltare software.
eMAG este o companie din România care activează în comerţul online, fiind prezentă în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.