Super Raliu în centrul Craiovei, pe sistemul celui de la Monte Carlo

Super Raliu în centrul Craiovei, pe sistemul celui de la Monte Carlo

30.413
5
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cetatea Băniei revine pe harta motorsportului autohton cu un eveniment de top. Aflat la prima ediție, Craiova Super Rally este organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv și Asociația Club Sportiv AMC Racing, cu sprijinul Primăriei Craiova. Conceptul după care se va organiza întrecerea este cel de Super Rally, adică un raliu în centrul orașului pe sistemul Raliului de la Monte Carlo. 

Craiova Super Rally va avea loc în zilele de 15 și 16 septembrie și se va desfășura în centrul Craiovei, pe un traseu în lungime de 1,5 km, care va include și pasajul subteran de la Universitate, care are o lungime de 405,32 m. ”Este un pasaj foarte frumos, care chiar seamănă cu pasajul de la Monte Carlo, și acolo cred că piloții participanți pot atinge viteza de 200 km/h”, este de părere Mihai Leu, fost campion național de raliuri din 2003, organizatorul competiției. 

Mihai Leu a ajuns astfel să-și îndeplinească unul dintre cele mai importante proiecte la care visa: ”Circuitele au un impact foarte bun asupra publicului. M-am gândit tot timpul să fac ceva să fie în centrul orașului, oamenii să vadă de aproape tot ce se întâmplă”, spune primul campion mondial profesionist al boxului românesc.

Craiova Super Rally va fi o competiție în care fiecare mașină va merge pe un tur de circuit, contratimp, iar publicul prezent la acest circuit stradal se va bucura de un spectacol inedit, pentru că la eveniment vor participa piloți din toate genurile de competiții auto – piloți de raliu, piloți de coastă, piloți de karting și piloți off-road. „Va fi un duel interesant între piloții de raliu și cei de la viteză în coastă. Avem nevoie de astfel de show-uri, să aducem mai aproape lumea de motorsport cu o mediatizare de top„, a punctat Lucian Răduț, vicecampionul național  la viteză în coastă.

Defilare cu mașini înainte de concurs

Vineri, 15 septembrie, echipajele înscrise în concurs vor fi prezentate în zona Pieței Mihai Viteazul, iar sâmbătă, 16 septembrie, se va disputa competiția automobilistică.

Programul evenimentului va cuprinde :

Vineri 15 septembrie: Startul Festiv și prezentarea echipajelor, cu începere de la ora 19:00, în Piaţa Mihai Viteazul.

Sâmbătă, 16 septembrie: Concursul propriu-zis, cu începere de la ora 10:00 (Zona Pasajul Universităţii).



5 COMENTARII

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6881

    Sa se duca reisarii. Mie nu-mi plac raliurile, mai ales raliurile urbane.
    Ar putea sa organizeze mai degraba un super raliu off road 4×4. Avem exponential mai multe strazi care s-ar preta la asa ceva.

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    4406

    Foarte bine ca fac asta super.

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    4

    Monte Carlo viseaza uni auzi la ei ce comparatii fac. Pai jegul asta de oras nici cat praful de pe strazile din principat nu se compara, dapai cu orasul in sine. Apropo, acolo se „joaca” F1 nu basini dastea. Apropo, le baga raliu in oras mai nou acum la reisari, ca le-a inchis fabrica de avioane breteaua pe care o foloseau golanii si vagabonzii pentru a-s etala basinile de mari sumacheri

  4. #4
    Afacerist
    Data de inscriere
     30-04-2007
    Locatie
     downtown
    Mesaje
    9280

    Aoleu au uitat sa-i ceara parerea si cretinului asta, ca poate nu mai faceau , cine stie …
    Partikip !

  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     13-07-2007
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    963

    Mi s-au sterpezit ochii de la eruptia aia de sens, gramatica, cultura generala (omu’ stie bine Monaco, se vede ca are cel putin 2 saptamani de testat piata porumbului fiert pe acolo) si materie fecala, pardon, cenusie. CVF are trebui sa premieze specimenele asemanatoare, comentariile de genu’ asta ajuta si plebea sa dobandeasca o mai buna intelegere asupra evenimentelor din Craiova, poate chiar a vietii, baiatu’ asta sigur are multe de impartasit.

    P.S. daca are blog, io promit sa-l urmaresc.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.