În loc să meargă la școală, mulți dintre copiii doljenilor ajung ”la sapă”, alături de părinți. Deși cu potențial la învățătură, unora dintre ei soarta le este decisă de familie: ”Ce să facă cu a carte, cartea nu le ține de foame”, sunt de părere oamenii, în general cei de la țară. Astfel că, potrivit statisticilor de la nivelul județului Dolj, circa 1.700 de copii aleg calea muncii fizice, munca pământului, unde recoltele sunt cele care le asigură traiul de pe o zi pe alta.
Autoritățile spun că au luat măsuri pentru prevenirea abandonului școlar, date fiind cifrele din teren: în 2014, aproximativ 1.700 de elevi au renunțat la școală. În acest sens, în localitățile unde a fost înregistrat un grad mare de abandon, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj au implementat un proiect denumit ”Fiecare copil în grădiniță”. ”Inițial s-a desfășurat în comuna Podari și Amărăștii de Jos, iar apoi a fost extins la Cetate, Valea Stanciului, Calopăr și Maglavit“, explică Georgică Bercea, inspector general în cadrul ISJ Dolj.
În perioada 2011-2012, rata abandonului a fost de 2,66%, în timp ce, în perioada 2012-2013, a înregistrat 2,25%, iar în anul şcolar 2013-2014 a fost de 2,44%.
Fotografie simbol