Poliția Economică a mers la ștrand

Poliția Economică a mers la ștrand

10.992
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Șapte ștranduri și șase restaurante din Dolj au fost verificate, ieri, de polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Scopul acțiunii a fost prevenirea şi combaterea faptelor şi a activităţilor ilicite din domeniul drepturilor de autor, domeniul alimentaţie publică şi a altor fapte ce pot afecta siguranţa cetăţeanului.

Polițiștii doljeni au efectuat, miercuri, 9 august a.c., verificări și controale la 6 unităţi de alimentaţie publică, respectiv restaurante și la 7 ștranduri. Au fost constatate și aplicate 5 sancţiuni contravenţionale de peste 29.000 lei, totodată fiind dispusă confiscarea sumei de 1.615 lei, care nu a putut fi justificată cu acte.

În urma unui controlul efectuat la unul dintre ștrandurile controlate s-a constatat că reprezentanţii agentului economic au efectuat acte de comerț cu băuturi alcoolice fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege. ”Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei, conform Legii 12/1990 republicată, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 700 lei, contravaloarea cantității de 90 litri de bere”, a precizat Amelia Barbu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Fotografie simbol/Sursa: ziarelive.ro

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    Oldtimer
    Data de inscriere
     09-12-2007
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    1081

    La Sanziana la intrare este afisat : ”Concediu de odihna „. Serios ?!!! in pli sezon ?!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.