O cupă de excavator de mare tonaj, folosită în exploatările de mare suprafață, cu o greutate de 35 de tone și o lățime de 10,30 metri, a plecat, în această dimineață, de la Popeci Utilaj Greu din Craiova, pe Centura de Nord, către Mina Roșiuța din județul Gorj. Transportul agabaritic va parcurge distanța de aproximativ 140 de km în 24 de ore.
Potrivit organizatorului transportului, a fost nevoie de obținerea unei autorizații pentru un studiu de traseu, în vederea identificării obstacolelor de pe drum. ”Vom îndepărta un semafor ca să putem trece. A fost nevoie să ridicăm cupa la minimum 1,70 m înălțime, ca să poată trece de balustradele de pe poduri”, a precizat Cătălin Țăcălete, reprezentantul firmei care se ocupă de transport.
La rândul său, șoferul care va conduce operațiunea spune că are emoții, mai ales în zona unde trebuie să fac viraje. ”Am emoții, nu e ușor deloc. Greul eu îl duc. Mai multe griji îmi fac din cauza lățimii foarte mari. La înclinații și viraje, acolo îmi fac griji”, a mărturisit Lică Patriche (foto), șoferul transportului agabaritic.
Acesta este cel mai costisitor transport, având în vedere dimensiunea utilajului, însă nu sigurul. În perioada următoare mai urmează să fie trimise încă trei-patru piese.