Curtea de Apel Craiova a admis recursul celor 23 de poliţişti din cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Calafat împotriva deciziei Tribunalului Dolj prin care aceştia au fost arestaţi preventiv în urmă cu circa două săptămâni pentru presupuse fapte de luare şi dare de mită şi abuz în serviciu.
Potrivit deciziei Curţii de Apel Craiova, care este definitivă, poliţiştii au fost eliberaţi din arestul preventiv şi puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, scrie Agerpres.
„Admite contestaţiile formulate de către contestatorii – inculpaţi Lupu Eugen-Cristian, Ţolea Valentin Andrei, Floricel Marius Alin, Crăciunoiu Ştefan-Alin, Pipi Nicolae, Mituleţu Laurenţiu-Mihăiţă, Micu Marius-Florin, Pitaru Gabriel-Dănuţ, Screciu Viorel-Ionel, Lila Marius, Ilievici Gabriel, Lăcusteanu Ştefan-Dan, Cotoi Ovidiu Florinel, Stamina Marian Mugurel , Florescu Ştefan, Catrina Iulian, Şuşanu Bogdan-Florentin, Stere Angel-Cristian, Cîntărelu Ionel, Pîrvan Leonard-Robert, Tobă Eduard Gabriel Drăghici Gigi Laurenţiu şi Boată Florin Ionuţ împotriva încheierii nr. 260 din data de 22 noiembrie 2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Desfiinţează încheierea contestată (…), respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj (…) dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar”, se menţionează în încheierea Curţii de Apel Craiova.
Inculpaţii nu au voie să comunice între ei, iar instanţa le atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Poliţiştii de frontieră de la PTF Calafat au fost reţinuţi pe 21 noiembrie, în urma unor percheziţii efectuate de poliţişti DGA – serviciile anticorupţie din judeţele Dolj, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Olt, Dâmboviţa, Sibiu, Caraş-Severin şi Hunedoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – 2023, mai mulţi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Calafat ar fi solicitat, în mod repetat, mici sume de bani, dar şi produse de la şoferii care tranzitau punctul şi care transportau mărfuri, sume din care ulterior ar fi dat şi superiorilor.