CRAIOVA: Punct de sacrificare a mieilor, tot în Piața Chiriac

CRAIOVA: Punct de sacrificare a mieilor, tot în Piața Chiriac

3.453
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanții Pieţe şi Târguri Craiova anunță că vor continua şi în acest an tradiţia amenajării în Piaţa Chiriac a unui punct de comercializare şi sacrificare a mieilor pentru Paşte.

Punctul de sacrificare urmează a-şi desfăşura activitatea, ca de obicei, în săptămâna dinaintea Sărbătorii Pascale, pentru a le oferi craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte şi de a sacrifica în condiţii optime animalele achiziţionate de aici.

În acest sens, s-au făcut deja demersurile legale pe lângă Primăria Craiova şi Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, în vederea obţinerii aprobărilor și autorizațiilor necesare, în paralel fiind demarate pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare.

Totodată, au fost lansate invitaţii către toate primăriile din judeţul Dolj, dar şi din judeţele limitrofe, pentru a-i încunoştinţa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova.

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare.

Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 29 aprilie, şi până sâmbătă, 4 mai 2024, inclusiv, între orele 8-17, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator.

„Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei şi iezi crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare”, arată reprezentanții Piețe și Târguri Craiova.



1 COMENTARIU

  1. #1

    Mesaje

    […]  » Citește mai mult… […]

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.