Razia de amploare desfășurată de polițiștii de la rutiera doljeană, ieri după-amiază până seara, s-a ”lăsat” cu amenzi și printre cei care practică taximetria în Craiova. Mai bine de o sută de taximetriști au primit sanțiuni contavenționale din cauza neregulilor.
Oamenii legii au constatat că aceștia nu eliberau bonul fiscal la finalul cursei, nu afișau în loc vizibil o listă cu titularul autorizației de taxi, nici tarifele, dar și pentru că nu au prezentat la control documentele prevăzute de legislația în vigoare.
”Toate copiile sancțiunilor aplicate, ieri, de polițiștii rutieri taximetriștilor vor fi înaintate Primăriei Craiova și vor fi înscrise în cazierul de conduită profesională al fiecărui conducător auto care execută activitatea de taximetrie, iar în cazul în care se constată că acesta comite frecvent abateri la regimul circulației i se va ridica, de către operatorul de transport, dreptul de a mai practica această activitate”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.