Elev din Craiova, plătit cu 50.000 € ca să fie asasin profesionist

Elev din Craiova, plătit cu 50.000 € ca să fie asasin profesionist

5.563
27
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 5,00)

Ion Toma, bulibașa țiganilor din comuna doiljeană Cârcea, unul dintre cei mai bogați oameni din județ, a fost ucis pe 16 august a.c., în locuința sa, în timp ce dormea lângă soția sa. La aproape o lună de la crimă, oamenii legii au aflat cine este criminalul bărbatului de 42 de ani. Anchetatorii au stabilit că autorul moral este fiul adoptiv al lui Ion Toma, iar criminalii – un tânăr de 18 ani din Cerăt, elev al unui liceu din Craiova, și un alt complice, cărora le-a fost promisă suma de 50.000 de euro pentru a duce la capăt terifiantul plan. 

daniel burican

Procurorii și criminaliști au stabilit că, sâmbătă dimineața, respectiv pe 16 august 2014, în jurul orei 5.00, autorii omorului au intrat în casa victimei care dormea alături de soție, l-au înjunghiat și au fugit. Femeia a declarat că a auzit zgomote și s-a trezit, iar atunci și-a găsit soțul plin de sânge, cu gâtul tăiat, căzut în mijlocul camerei.

Poliția l-a reţinut pe fiul bulibaşei din Cârcea, pe autorul crimei și pe complicele lui, iar magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare pentru cei trei inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile. Este vorba Adrian Buţu, de 18 ani, fiul victimei, Marius Daniel Burican,, zis Porcu’ (foto, sursă Facebook), de 18 ani, din comuna Cerăt, şi de Alexandru Iovan, 20 de ani, din Craiova. 

Fiul victimei, cel care a dat bani pentru a-și omorî tatăl adoptiv, le-a spus anchetatorilor că l-a vrut mort pentru a deveni el capul familiei și pentru a avea control asupra întregii averi. Adrian Buțu l-a contactat pe tânărul de 20 de ani căruia i-a propus să-i omoare tatăl, însă acesta i-a spus că el nu îl poate ajuta, însă cunoaște pe cineva care ar face orice pentru bani. Astfel, Buțu a luat legătura cu Marius Daniel Burican, elev la Colegiul ”Ștefan Odobleja” din Craiova, iar acesta a fost cel care i-a ucis tatăl. În schimb, autorul a primit cei 50.000 de euro.

DSC_0184

Pentru a afla cine sunt criminalii, poliţiştii I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, Secţia 4 Poliţie Urbană Craiova, Poliţia oraşului Segarcea, Secţia 4, 13 şi 14 Poliţie Rurală şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat, ieri, 10 septembrie a.c., cinci percheziţii domiciliare, la locuinţele persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii de omor calificat și au identificat opt persoane, care au fost conduse la sediul I.P.J. Dolj pentru audieri şi continuarea verificărilor.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, la începutul lunii august, fiul victimei, un tânăr de 18 ani, l-ar fi determinat pe principalul bănuit să-l omoare pe tatăl său, în schimbul oferirii unei sume de bani. Azi, cercul se suspecți s-a restrâns, iar autorii au fost reținuți de poliție.

Foto interior:Poliția Română – IPJ Dolj



27 COMENTARII

  1. #21
    De-al casei
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    488
    Citat Mesaj initiat de Bogd@n21
    frate eu il cunosc de cand era mic si imi pare rau de el…dar pt ce a facut isi merita soarta….daca era un baiat cuminte cand auzea de asa ceva inchidea telefonu direct nu mai statea la discutii…ca pana la urma el a facut legatura intre cei 2 si avea si el partea lui

    se numeste complicitate la omor.

  2. #22
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    1767

    Doamne exista asasini? ce urmeaza teroristi?

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  3. #23
    Spammer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    2898
    Citat Mesaj initiat de alexandra1967
    Doamne exista asasini? ce urmeaza teroristi?

    Stai linistita ca sunt deja si teroristi … noroc ca SRI si alte servicii secrete le-au dejucat pana acum planurile..

    claxonul la maE™inAƒ E™i flashurile se folosesc A®n situaE›ii excepE›ionale.. dacAƒ claxonezi tot timpul E™i dai flashuri cAƒ aE™a E›i se scoalAƒ E›ie E™i ai impresia ca tot drumul e al tAƒu, ori cAƒ tu te crezi vreun expert E™i le atragi atenE›ia altora care poate nu sunt atA¢t de "experE›i" ca tine, felicitAƒri atunci eE™ti un retardat mintal E™i ar trebui cel mult sAƒ conduci o roabAƒ.. nu o maE™inAƒ.
  4. #24
    Member
    Data de inscriere
     12-12-2012
    Mesaje
    157

    Asasin profesionist? Cine scrie frate articolele astea? Asasinate ? JFK a fost asasinat, Martin Luther King a fost asasinat, Corneliu Zelea Codreanu, Armand Calinescu…alea sunt asasinate. Astia sunt 3 tigani care l-au taiat la gat pe un alt tigan pentru o mana de bani, cu un cutit de taiat paine, probabil drogati si/sau beti doar din lacomie si prostie. Asta e un omor, iar astia niste dobitoci, nu asasini.

    ''I fear the day that technology will surpass our human interaction. The world will have a generation of idiots.'' Albert Einstein. That day is today.
  5. #25
    Spammer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    2904

    Asasin profesionist nu… dar asasin amator da..

    claxonul la maE™inAƒ E™i flashurile se folosesc A®n situaE›ii excepE›ionale.. dacAƒ claxonezi tot timpul E™i dai flashuri cAƒ aE™a E›i se scoalAƒ E›ie E™i ai impresia ca tot drumul e al tAƒu, ori cAƒ tu te crezi vreun expert E™i le atragi atenE›ia altora care poate nu sunt atA¢t de "experE›i" ca tine, felicitAƒri atunci eE™ti un retardat mintal E™i ar trebui cel mult sAƒ conduci o roabAƒ.. nu o maE™inAƒ.
  6. #26
    Rocker
    Data de inscriere
     13-01-2013
    Mesaje
    599

    eterna si fascinanta craiova si imprejurimile ei…cum s-ar spune la ei important nu e sa ai 12 clase important e sa ai S klase

    Ei te vor needucat ! Nu-ti place sa citesti,Esti mai usor de controlat
  7. #27
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4829
    Citat Mesaj initiat de boqqdan
    un fel de games of trones de pe plaiuri miroritice

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.