Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a inaugurat marți, 21 octombrie a.c. un nou centru de recuperare disponibil pentru persoanele adulte cu handicap din întreaga Oltenie, centru situat în cartierul Craiovița Nouă. Totodată, pentru a se asigura accesul gratuit a cât mai multe persoane, a fost extinsă capacitatea de cazare a Centrului de Îngrijire și Asistență ”Sfânta Maria”, de la 33 la 40 de locuri.
Proiectul finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 a costat aproximativ un milion de euro și include construcția unei clădiri noi, cu o suprafață de 750 mp, destinată extinderii Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie și realizării unui bazin acoperit de recuperare în apă. Noul centru va diversifica metodele de recuperare medicală specializată, incluzând programe de hidroterapie, kinetoterapie, fizioterapie, ergoterapie, aromoterapie, meloterapie și stimulare senzorială, toate realizate la standarde europene.
Bazin pentru recuperare, unic în sudul țării
Președinte Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre strategia specială abordată în privința persoanelor cu handicap. ”Noi am făcut o strategie specială în ce privește copiii cu dizabilități, ne apropiem de un rezultat final și ne gândim la o dezvolatare a tuturor centrelor noastre pe care să le aducem mai aproape de cetățean, astfel încât în fiecare oraș al județului Dolj să existe astfel de centre, ca oamenii să nu mai facă drumul până la Craiova. Acest centru este o mândrie pentru DGASPC Dolj, pentru că e singurul din Oltenia, chiar din sudul României. Persoanele cu afecțiuni se tratează mai bine în bazinele cu apă, ceea ce noi avem acum. 12 ore pe zi este deschis acest centru, iar persoanele cu dizabilități nu plătesc. (…) Ne gândim ca, împreună cu Primăria, să construim un astfel de centru în toate cartierele din Craiova”, a declarat șeful administrației doljene.
Centre specializate în toate orașele
La rândul său, Florinel Stancu, directorul DGASPC Dolj și-a exprimat intenția de a continua extinderea acestui tip de centre în întreg județul. ”Am făcut un prim pas în orașul Filiași, unul în Municipiul Băilești, acum suntem gata să-l facem la Calafat, urmează Segarcea și Bechet Dăbuleni, astfel încât în toate orașele județului să existe centre specializate oferite de instituția noastră, sperăm ca pe exercițiul financiar 2014-2020 să putem face toate aceste lucruri”, a spus Stancu.
Spital Regional, la Craiova
Prezent la inaugurare, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a scos în evidență implicarea municipalității în dezvoltarea sistemului de sănătate, astfel încât Craiova să se apropie cât mai mult de standardele europene. ”Și noi suntem aproape gata cu căminul de bătrâni, tot pe fonduri europene, tot cu partea noastră de co-finanțare și, probabil, vom inaugura curând primele două corpuri care sunt deja reabilitate. (…) În ultimul timp, municipalitatea a investit foarte mult în sănătate și speranța noastră cea mai mare este să înceapă cât de curând construcția Spitalului Regional la Craiova, unul dintre cele trei care vor fi construite pe fonduri europene în România, pe lângă Iași și Cluj”, a declarat edilul Craiovei.
Adriana Mălăescu