Au început înscrierile pentru o nouă serie de ateliere de creaţie organizate...

Au început înscrierile pentru o nouă serie de ateliere de creaţie organizate de Fabrica de poveşti electroCOLIBRI

939
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

O nouă serie de ateliere de creaţie ce vor fi organizate în perioada, 26 ianuarie – 5 aprilie,  intră în lucru în Fabrica de poveşti electroCOLIBRI. Înscrierile se fac în intervalul 12 – 23 ianuarie 2015, la sediul Teatrului pentru Copii şi Tineret “Colibri” din Calea Bucureşti 56, prin telefon, la numărul 0251.416.323 (între orele 9.00 – 15.00) sau prin e-mail, pe adresa colibricolibri2012@yahoo.ro.  Preţul pentru un curs este de 100 lei, iar pentru fiecare atelier în parte există un număr limitat de locuri.

Vor fi nouă ateliere de creaţie care se vor desfăşura pe parcursul a şase zile, programul activităţilor fiind următorul:

Luni, ora 17:00 – DINCOLO DE POVESTE (coord. Rodica Prisăcaru), atelier destinat copiilor cu vârste curprinse între 4 şi 7 ani, în care vor descoperi tehnici de animaţie, vor desena personajul preferat şi îl vor anima ca în teatru. Număr participanţi: 15.

Marţi, ora 17:00 – MICII CREATORI (coord. Ionica Dobrescu), atelier de introducere în arta teatrului de animaţie, pentru copiii cu vârsta între 5 – 13 ani, prin care se urmăreşte descoperirea de noi talente în arta spectacolului, a teatrului pentru copii, folosind tehnici teatrale (dicţie, atitudine, improvizaţie, ritm, ureche muzicală, lucrul cu obeicte animate, mişcare scenică). Atelierul se va finaliza cu un spectacol ce va fi realizat de copii.10347173_662269150551138_595195735036098806_n

Marţi, ora 18:00 – PUPPETS OCCUPY SCREEN / PĂPUŞILE OCUPĂ ECRANUL, modulul 3 – Scenaristică şi critică de film (coord. Iulia Enculescu), vârsta minimă 10 ani. Atelierul este deschis tinerilor iubitori de cinema, care doresc să se familiarizeze cu domeniul scrierii unui film. Trecând prin teorie, fiecare va experimenta scrierea unui scenariu de scurt-metraj, care va fi publicat pe suport tipărit. Vor fi prezentate noţiunile de bază ale scrierii narative şi se vor viziona şi analiza filme din cinematografia universală. Număr participanţi: 10.

Miercuri, ora 17:00 – PRIMUL PAS PE SCENĂ (coord. Alis Ianoş), pentru categoria de vârstă 5 – 12 ani, atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale şi îşi pun în valoare abilităţile artistice, care la finalul cursurilor vor fi puse în valoare într-un spectacol ce va fi prezentat pe scena Teatrului “Colibri”. Număr participanţi: 12.

Miercuri, ora 18:00 – UNDE CU POVEŞTI (coord. Alis Ianoş), pentru categoria de vârstă 6 – 10 ani. Aici e vremea teatrului radiofonic, unde o poveste românească interpretată de copii este imprimată pe suport audio şi, în parteneriat cu Radio România Oltenia Craiova, se va face auzită în întreaga regiune. Număr participanţi: 10.

Joi, ora 17:00 – JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru categoria de vârstă 6 – 14 ani, atelier de deprindere a artei mânuirii păpuşilor bi-ba-bo (păpuşi pe mână), de împrietenire cu acestea în adevărate scenete de teatru. Publicul va primi în dar de la copii un spectacol, la finalul atelierului. Număr participanţi: 12.10606507_662268593884527_2497808756702433838_n

Vineri, ora 17:00 – BEBETI – MAGAZINUL DE TEATRU (coord. Laura Pumnea), pentru copii de la 3 ani, atelier susţinut cu sprijinul Bebeti – primul magazin de jucării din lemn pentru copii din Craiova. Este o aventură în care copiii dau roluri de teatru jucăriilor dragi. Număr participanţi: 15.

Sâmbătă, ora 17:00 – GAZETARUL DE TEATRU (coord. Laura Pumnea), vârsta minimă 10 ani, este cu ochii pe tot ce mişcă în teatru. Vede spectacole şi scrie cronici, ia interviuri, realizează articole despre şi cu actori, regizori, scenografi, oamenii din spatele scenei. Totul pentru Gazeta de teatru.Număr participanţi: 10.

Sâmbătă, ora 17:00 – FABRICA DE POVEŞTI (coord. Adriana Teodorescu), pentru copiii de minim 3 ani, destinat dezvoltării abilităţilor practice şi imaginaţiei, stimulării fanteziei. Prichindeii vor avea posibilitatea să realizeze colaje din diverse materiale, să dea formă şi culoare ideilor. Număr participanţi: 15.

Atelierele se vor finaliza cu serbare – spectacol pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret “Colibri” şi cu o gazetă de teatru în care copiii îşi vor putea exprima părerile despre ce înseamnă pentru ei teatrul, scena şi ce experienţe au trăit aici, la fel ca şi cursanţii atelierelor de creaţie organizate în anul 2014: „Era a doua lună de toamnă. Ştiam că trebuie să merg la atelierul Gazetarul de teatru, care va avea loc la Teatrul Colibri. După ce am ajuns, o doamnă, pe care urma să aflăm că o cheamă Laura, ne-a spus că ea va fi cea cu care vom desfăşura cursurile. Am intrat în sală şi am discutat cu Laura, iar după aceea am primit un fel de temă. La început mi s-a părut cam plictisitor, dar pe măsură ce mergeam, începeam să cunosc mai bine Teatrul Colibri. Mi se părea din ce în ce mai fascinant. Sper că voi putea merge şi la anul”, a scris Antonia, o absolventă a atelierului de creaţie de anul trecut, în Gazeta de Teatru despre întâlnirea ei cu Teatrul Colibri.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.