Numeroase evenimente culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale

Numeroase evenimente culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale

950
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 5,00)

15 ianuarie este Ziua Culturii Naţionale, zi în care se împlinesc 165 de ani de la naşterea marelui poet naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), iar cele mai importante instituţii de cultură din Craiova organizează cu această ocazie o serie de evenimente dedicate acestei zile.

În acest context, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”  găzduieşte mâine, 15 ianuarie 2015, de la ora 10,  expoziția de carte „Ziua Culturii Naţionale în România”, ce va avea loc în Salonul Expozițional al bibliotecii. Dintre titlurile care vor fi expuse pot fi menţionate:  Mihai Eminescu – Geniu pustiu.  Editura Valeriu,  Craiova, Mihai Eminescu – Elegii şi sonete. Editura Junimea, 1997, Mihai Eminescu – Dorinţa. Editura Levant, 1999. Bucureşti, Mihai Eminescu – Basarabia – Pământ românesc. Editura Saeculum, 1997. Bucureşti, Mihai Eminescu – Basme. Editura Garamond. Bucureşti, Mihai Eminescu – Doina. Fundaţia Scrisul Românesc, Mihai Eminescu – Geniu pustiu. Editura Valeriu. Craiova.

Mihai Eminescu în pagini de scrapbooking

Poetul naţional, Mihai Eminescu, va fi subiectul unui experiment inedit, o premieră în România: poemele eminesciene vor fi transpuse în pagini scrapbooking de către elevii clasei a V-a C de la Şcoala Nr.2 „Traian”, tot mâine, 15 ianuarie, începând cu ora 17.00, la sediul şcolii generale. Pe partea de literatură, elevii vor fi coordonaţi de către doamna profesor Nadia Şutelcă, iar pe partea de scrapbooking, de către Veronica Svanström. Pe 12 februarie 2015, începând cu ora 18.00, lucrările vor fi expuse la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.

Ziua Culturii Naţionale se va încheia pe scena Filarmonicii Oltenia, în cadrul Spectacolului de muzică şi poezie “Mihai Eminescu – Luceafărul din ţara Mioriţei”, începând de la ora 19:00, spectacol ce va fi susţinut de Corala Academică a instituţiei, dirijor Manuela Enache, şi de actorul Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova. Intrarea se va face pe bază de invitaţii.

 

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.