Craiova: Începe Concursul interuniversitar de fizică “Dragomir Hurmuzescu”

Craiova: Începe Concursul interuniversitar de fizică “Dragomir Hurmuzescu”

1.231
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Departamentul de Fizică din cadrul Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din cadrul Universităţii din Craiova organizează în perioada 27-28 martie 2015, la Craiova, faza naţională a concursului interuniversitar de fizică “Dragomir Hurmuzescu”. Concursul se află la a patra ediţie şi se constituie într-o manifestare aniversară, marcând 150 de ani de la naşterea fizicianului.

 

Cei mai buni studenţi fizicieni din cinci centre universitare importante din ţară – București, Cluj, Craiova, Iași și Timișoara – se vor întâlni la Craiova, într-o competiţie care se desfăşoară la un nivel ştiinţific ridicat, pentru a găsi soluţii ingenioase la problemele propuse spre rezolvare sau pentru a prezenta rezultatele obţinute în domeniul lor de interes.

Proba scrisă pentru studenții din anul I și II se va desfășura în sala C124, între orele 9:00 și 12:00, iar susținerea prezentărilor studenților de la anul III se va face în sala C228, între orele 14:00 și 18:00. În ceea ce privește susținerea prezentărilor, se vor urmări aspecte precum originalitatea temei alese, complexitatea, creativitatea, culegerea, dar și interpretarea datelor experimentale, siguranța și claritatea răspunsurilor la întrebarile formulate.

Alături de Departamentul de Fizică, se vor afla, ca de fiecare dată, reprezentanți ai unor companii importante din Craiova, precum CEZ România, Cummins Generator Technologies și OMV Petrom, care vor prezenta direcțiile importante de dezvoltare ale acestor companii în România.

Paralel cu acest eveniment, Departamentul de Fizică din cadrul Facultății de Matematică și Științe ale Naturii organizează în perioada 27-28 martie 2015, la Craiova, întâlnirea Consorțiului Facultăților de Fizică din cele cinci centre universitare din România. Astfel, reprezentanții facultăților de fizică vor pune bazele unor colaborări viitoare și vor discuta despre armonizarea planurilor de cercetare, respectiv a planurilor de învățământ.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    3721

    aceste mari companii sa recruteze cat mai multi tineri

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.