Craiova: Locuințele din noul cartier se cumpără direct de la chinezi

Craiova: Locuințele din noul cartier se cumpără direct de la chinezi

6.763
26
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(6 voturi, media: 3,33)

Craiovenii care vor dori să cumpere un apartament din ansamblul rezidențial de locuințe, a cărui construcție a început recent, o vor face cu ajutorul municipalității, dar vor semna contractul de vânzare-cumpărare direct cu chinezii. Edilul Olguța Vasilescu a precizat că ”contractele nu se semnează cu primăria, primăria doar și-a asumat să strângă dosarele. Totul se va desfășura numai între cele două entități”. Termenul de finalizare a cartierului este de 2 ani.

 

Circa 1.000 de solicitări au venit, deja, din partea partea craiovenilor către municipalitat, în vederea achziționării unei locuințe în cartierul ”Chinezesc”, iar reprezentanții municipalității cred că până în iulie toată lista pentru cele 1.863 va fi completă. Un detaliu important este faptul că aceste contracte de cumpărare nu se vor semna cu Primăria, ci direct cu firma din China care contruiește apartamentele. În faza inițială, doritorii vor trebui să achite un avans de 3.000 de euro. ”Contractele nu se semnează cu primăria, primăria doar și-a asumat să strângă dosarele, să le lucreze împreună cu cei care își doresc o locuință, în sensul că noi vom trimite toată documentația – dacă lipsește un act, ne dăm noi seama, nu trebuie să lăsăm firma respectivă – apoi dosarele se vor înmâna firmei din China, care va primi acești bani direct de la beneficiar. Practic, în contul primăriei nu va intra niciun ban. Totul se va desfășura numai între cele două entități”  a explicat, ieri, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

 

Văzut, plăcut, cumpărat

 

Edilul a mai precizat că viitorii proprietari ”vor avea posibilitatea de a vedea mai întâi cum arată blocurile făcute de chinezi, ca să fie convinși de calitatea apartamentelor. ”Am vorbit cu firma din China să nu se perceapă avansul până în momentul în care nu se construieşte un etaj măcar, să vadă oamenii cu ce materiale de construcție se lucrează și să aibă toată încrederea să le cumpere”, susține edilul.



26 COMENTARII

  1. #21
    Junior
    Data de inscriere
     18-07-2012
    Locatie
     Metropolitan Craiova
    Mesaje
    85
    Citat Mesaj initiat de @#I
    Citat Mesaj initiat de kichigo1984
    Citat Mesaj initiat de cristianlux
    constructorii romani trebuie sa cumpere terenul pt constructie,chinezii il iau pe gratis.Plus ca s-a vazut ce bine au tinut la cutremure constructiile din China http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_China_%282008%29

    dar tu ce ai prefera sa faci ?
    sa cumperi un apartament de 4 camere cu 150.000 de euro facut de o firma din craiova sau unul tot de 4 camere cu 50.000 facut de chinezi sau sa cumperi teren si sa iti faci tu casa ta cum vrei tu ?
    si tu chiar asa crezi ca firma aia din craiova care face cartierul pe bujorului a cumparat terenul ala la pretul pietei ?
    hai sa fim seriosi in spatele fiecarui proiect de genul asta sta cate o magarie financiara

    Cu 150 000 de euro cumperi casă ca lumea cu curte mare, în Centru.
    Dar tu fă ce vrei. Ia-ți-l pe ăla chinezesc, cum o fi și când o fi. Primăria nu garantează nimic, după cum am și atras atenția și după cum chiar ei au declarat. Ei,dimpotrivă, sunt cu interesele lor și ale firmei chinezești.
    Un leu dai, unul primești înapoi. nici pe ăla, pentru că , logic, unii trebuie să scoată PROFIT. asta dacă nu e țeapă. Cine îți garantează ție că banii tăi nu dispar? Primăria?

    nup.
    eu unul as prefera sa imi cumpar eu teren unde vreau eu si sa imi fac eu casa asa cum o vreau
    iar faza cu disparutul banilor sincer nu prea cred pt ca tu te apuci sa faci documentul de vanzare -cumparare abia dupa ce blocul a fost deja construit si nu dai un ban dinainte
    nici macar avansul ala de 3000 de euro

    MB-GIGABYTE B85M-D3HCPU-INTEL G3220RAM-4 GB DDR3 FSB 1333VIDEO- INTEL HD GRAPHICHDD-80 GB SATA MAXTOR MAIN UNIT -160 GB SATA SEAGATE SECOND UNITOPTIC UNIT-DVD RW LG LIGHTSCRIBE -DVD RW PLEXTOR LIGHTSCRIBEPOWER -LC420H-12CASE-HP Pavilion Media Center t3615.de
  2. #22
    Junior
    Data de inscriere
     12-10-2010
    Mesaje
    95

    oloaga s-a spalat pe maini dinainte sa inceapa mizeria. asta a vrut sa spuna. „eu v-am zis ca nu suntem noi responsabili, noi doar strangem dosarele”.

    sincer sa fiu, nu cred ca o sa fie teapa atat de mare incat sa nici nu se construiasca. dar o teapa va fi.

  3. #23
    @#I
    De-al casei
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    464
    Citat Mesaj initiat de kichigo1984
    Citat Mesaj initiat de @#I
    Citat Mesaj initiat de kichigo1984
    Citat Mesaj initiat de cristianlux
    constructorii romani trebuie sa cumpere terenul pt constructie,chinezii il iau pe gratis.Plus ca s-a vazut ce bine au tinut la cutremure constructiile din China http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_China_%282008%29

    dar tu ce ai prefera sa faci ?
    sa cumperi un apartament de 4 camere cu 150.000 de euro facut de o firma din craiova sau unul tot de 4 camere cu 50.000 facut de chinezi sau sa cumperi teren si sa iti faci tu casa ta cum vrei tu ?
    si tu chiar asa crezi ca firma aia din craiova care face cartierul pe bujorului a cumparat terenul ala la pretul pietei ?
    hai sa fim seriosi in spatele fiecarui proiect de genul asta sta cate o magarie financiara

    Cu 150 000 de euro cumperi casă ca lumea cu curte mare, în Centru.
    Dar tu fă ce vrei. Ia-ți-l pe ăla chinezesc, cum o fi și când o fi. Primăria nu garantează nimic, după cum am și atras atenția și după cum chiar ei au declarat. Ei,dimpotrivă, sunt cu interesele lor și ale firmei chinezești.
    Un leu dai, unul primești înapoi. nici pe ăla, pentru că , logic, unii trebuie să scoată PROFIT. asta dacă nu e țeapă. Cine îți garantează ție că banii tăi nu dispar? Primăria?

    nup.
    eu unul as prefera sa imi cumpar eu teren unde vreau eu si sa imi fac eu casa asa cum o vreau
    iar faza cu disparutul banilor sincer nu prea cred pt ca tu te apuci sa faci documentul de vanzare -cumparare abia dupa ce blocul a fost deja construit si nu dai un ban dinainte
    nici macar avansul ala de 3000 de euro

    Ideea era că tu poți să faci ce vrei cu 150 000, nu că te pun eu să iei casa gata făcută, Că nu cumperi apartamente cu asemenea sumă, poate vreunul de 300 mp.
    Iar avansul se numește avans tocmai pt că îl dai înaine. Dacă este după nu se mai numește avans.
    Nu știu ce înțelegi tu din astea și de unde ai informațiile că nu se va plăti avans și că se va începe construirea caselor fără nicio obligație din parea ta. Se fac niște contracte, dar așa o fi, cum zici tu. Ăia construiesc și tu nu dai niciun ban.
    Numai la sfârșit, ieftin ca braga și bun.

  4. #24
    @#I
    De-al casei
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    465
    Citat Mesaj initiat de riso_ak_knox
    Citat Mesaj initiat de NoMerci
    Si uite asa scade pretul la apartamente ,iar craiovenii nostri care vor sa-si mai vanda locuintele pe bani buni sa-si ia gandul si se multumeasca cu jumatate din cat au dat pe ele….jumatate in cel mai bun caz

    Asa e economia de piata. Vesnicul „cerere si oferta”.
    Acum , serios vorbind, daca ies bine? V-ar mira? China totusi are „know-how-ul” sa faca rapid si ieftin, si nu numai prost.
    E de ajuns sa va uitati in buzunar, si veti vedea ca aveti ceva Made in China, si de care sunteti multumit, daca nu chiar incantat,
    Iar legat de primarie chiar ma bucur ca se ocupa DOAR de dosare, de aici si optimismul meu. La mintea statului roman „ar paste vaca pe asfalt”.

    Ar fi interesant de știut cu ce materiale se face treaba și cu ce muncitori , utilaje etc.
    Adică ceva informații din astea ar fi mult mai folositoare ca alte discuții. Informații și despre contracte etc.

  5. #25
    Member
    Data de inscriere
     17-02-2012
    Mesaje
    125
    Citat Mesaj initiat de kichigo1984
    Citat Mesaj initiat de cristianlux
    constructorii romani trebuie sa cumpere terenul pt constructie,chinezii il iau pe gratis.Plus ca s-a vazut ce bine au tinut la cutremure constructiile din China http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_China_%282008%29

    dar tu ce ai prefera sa faci ?
    sa cumperi un apartament de 4 camere cu 150.000 de euro facut de o firma din craiova sau unul tot de 4 camere cu 50.000 facut de chinezi sau sa cumperi teren si sa iti faci tu casa ta cum vrei tu ?
    si tu chiar asa crezi ca firma aia din craiova care face cartierul pe bujorului a cumparat terenul ala la pretul pietei ?
    hai sa fim seriosi in spatele fiecarui proiect de genul asta sta cate o magarie financiara

    mi-as lua teren si mi-as face casa in regie proprie

  6. #26
    0-day Member
    Data de inscriere
     15-11-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    1
    Citat Mesaj initiat de @#I
    Citat Mesaj initiat de riso_ak_knox
    Citat Mesaj initiat de NoMerci
    Si uite asa scade pretul la apartamente ,iar craiovenii nostri care vor sa-si mai vanda locuintele pe bani buni sa-si ia gandul si se multumeasca cu jumatate din cat au dat pe ele….jumatate in cel mai bun caz

    Asa e economia de piata. Vesnicul „cerere si oferta”.
    Acum , serios vorbind, daca ies bine? V-ar mira? China totusi are „know-how-ul” sa faca rapid si ieftin, si nu numai prost.
    E de ajuns sa va uitati in buzunar, si veti vedea ca aveti ceva Made in China, si de care sunteti multumit, daca nu chiar incantat,
    Iar legat de primarie chiar ma bucur ca se ocupa DOAR de dosare, de aici si optimismul meu. La mintea statului roman „ar paste vaca pe asfalt”.

    Ar fi interesant de știut cu ce materiale se face treaba și cu ce muncitori , utilaje etc.
    Adică ceva informații din astea ar fi mult mai folositoare ca alte discuții. Informații și despre contracte etc.

    da! ai dreptate!….ar fi bine de aflat mai multe informatii despre ce va insemna intretinerea lunara (avand in vedere ca se vorbeste despre o piscina construita in interiorul complexului-…cine o intretine?), ce utilitati vor fi (daca e pe termo, sau fiecare cu centralele lui), etc.! pana la urma, …. proiectul arata bine si preturile sunt moderate (nu sunt nici chiar ieftine, avand in vedere ca vorbim de niste apartamente la bloc)

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.