Dezbateri pentru noua Lege a Sănătăţii

Dezbateri pentru noua Lege a Sănătăţii

845
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Dezbaterile pe marginea proiectului unei noi Legi a Sănătăţii au continuat săptămâna aceasta. După ce, la începutul acestui an, încercarea de implementare a unui act normativ care să guverneze sistemul sanitar a eşuat, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că structura noii legi începe să se contureze.

Obiectivele noului proiect sunt reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, reorganizarea spitalelor şi calitatea serviciilor medicale. Unul dintre cele mai importante obiective ale noului proiect legislativ îl constituie scoaterea spitalelor din cadrul instituţiilor bugetare. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii consideră că această condiţie, de instituţie bugetară, limitează posibilităţile de management, fapt care creează o serie întreagă de disfuncţionalităţi. O problemă, la ora actuală, este angajarea personalului din spital, pentru că numărul de posturi trebuie aprobat de Ministerul Finanţelor. Săptămâna aceasta, dezbaterile au continuat cu membrii Asociaţiei Spitalelor din România.

cvlpess.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.