(Update) Craiova: Șobolanii au invadat Arestul IPJ Dolj (Video)

(Update) Craiova: Șobolanii au invadat Arestul IPJ Dolj (Video)

7.628
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Polițiștii care lucrează la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj (CRAP) din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj împart spațiul cu zeci de șobolani care au invadat holurile. Practic, cei închiși sunt mai protejați decât polițiștii, aceștia din urmă fiind cei care conviețuiesc permanent cu ei. sobolan

 

”În ultima perioada au loc discuții aprinse despre diferite proiecte de ordonanțe pentru grațiere și amnistie și toate ar avea la baza condițiile de detenție greu de suportat. Cu toate acestea, nimeni nu vorbește despre angajații din sistem care, la rândul lor, trăiesc zi de zi aceleași condiții pentru care unii speră că vor fi grațiați”, spun reprezentanții Sindicatului Europol, cei care au reclamat condițiile mizere în care colegii lor de la Craiova trebuie să lucreze.

 

Pe holurile Arestului IPJ Dolj, șobolanii colcăie în voie și pot să răspândească boli dintre cele mai grave. În imagini se poate observa cum șobolani merg pe culoarele CRAP. ”Dacă cei reținuți, arestați sau condamnați obțin daune de milioane de euro pentru condițiile în care au fost deținuți, oare polițiștii cui ar trebui să ceară daune pentru condițiile mizere în care își desfășoară activitatea?!”, se întreabă reprezentanții Sindicatului Europol. Aceștia spun că au sesizat conducerea MAI, ”pentru că avem impresia că, cei care generează siguranța, adică polițiștii, sunt lăsați din nou pe ultimul loc, și la condiții de muncă, și salarizare dar și în privința altor drepturi”.

Sindicașiștii mai spun că în majoritatea centrelor de reținere și arestare preventivă, polițiștii sunt încadrați pe cele mai mici funcții, de agent 3 și agent 4, după ce inspectorii șefi care au ocupat aceste funcții în 2011 au ținut vacante funcțiile de agent principal, 1 și 2 ”pentru a le avea la dispoziția celor cu pile și relații, în loc să își promoveze oamenii de pe funcțiile cele mai mici”. ”Cu ocazia reorganizării, au fost nevoiți, peste noapte, să radieze funcțiile vacante, adică tocmai cele mai bune pe care le țineau la păstrare. Iar rezultatul astăzi este că polițiștii din cadrul CRAP-urilor au printre cele mai mici salarii din sistem”, arată echipa Sindicatului Europol..

 

Din cauza șobolanilor cu care conviețuiesc, agenții de la IPJ Dolj pot contacta diverse boli precum Febra hemoragică cu sindrom renal, Leptospirosis, Lymphocytic Chorio-meningitis (LCM), Tularemi sau Salmonela.

 

Conducerea Inspectoratului de Poliție a Județului Dolj nu a oferit un punct de vedere cu privire la acest subiect.

 

UPDATE: Reprezentanții IPJ Dolj spun că imaginile furnizate de Sindicatul Europol Dolj sunt unele mai vechi, întrucât CRAP a beneficiat, în martie 2016, de lucrări majore de reamenajare și modernizare a spațiilor de custodie pentru persoanele reținute, dar și a spațiilor în care își defășoară activitatea angajații IPJ Dolj, iar asta se poate constata și din faptul că pereții nu mai au aceeași culoare. Costurile s-au ridicat la 160.000 de lei. Pe de altă parte, mai spun responsabilii din Inspectorat, în data de 10 august 2016 a avut loc ultima deratizare. ”Precizăm că între timp nu am mai avut sesizări din partea persoanelor reținute în Centrul de reținere și arest preventiv sau din partea angajaților IPJ Dolj referitoare la prezența rozătoarelor”, au mai declarat reprezentanții IPJ Dolj.

 

Totuși, un alt filmuleț, înregistrat chiar azi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj (vezi video de mai jos), contrazice punctul de vedere al reprezentanților IPJ Dolj și demonstrează că prezența rozătoarelor a rămas actuală.

Ulterior, IPJ a revenit asupra declarațiilor și a transmis că „imaginile respective au fost vizionate și urmează ca în perioada următoare să se dispună o deratizare. ”Ultima deratizare a fost făcută în luna august 2016. Nu este un termen până la care se face această procedură administrative. Această deratizare se face periodic sau la sesizările colegilor care își desfășoară activitatea în Centrul de Reținere și Arest Preventiv. Până în acest moment nu s-a primit nicio informare sau sesizare legată de prezența dăunătorilor în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspetoratului de Poliție al Județului Dolj. Este foarte posibil ca imaginile respective să fie filmate înainte de modernizarea centrului, iar acest lucru urmând să fie verificat în perioada următoare”, a declarat spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Dolj.

 

Condițiile sunt mizerabile, ca peste tot în țară, atât pentru arestați, dar mai ales pentru polițiști. Polițiștii sunt lăsați ultimii pentru că nu interesează pe nimeni cum lucrează sau în ce condiții își desfășoară activitatea. Conducerea IPJ Dolj cunoaște aceste probleme de mult, dar nu asta este cea mai importantă acolo. Inspectorul șef are alte problem mai importante de făcut, mai exact să distrugă Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Se cunosc aceste probleme de ani buni. Polițiștii riscă să se îmbolnvănească din cauza șobolanilor care mișună peste tot. Polițiștii s-au plans de mult de acolo, însă conducerea are o amnezie temporară. Șobolanii sunt blânzi. Sunt obișnuiiți cu oameni și sunt niște șobolani foarte de treabă. Sunt ai casei“, a spus Elvis Măceșeanu, președinte Sinidicatul Polițiștilor Dolj.

 

Există acele problem semnalate în Arest și astăzi au existat. Ne expunem la riscuri foarte mari că putem să contactăm tot felul de boli pe care putem să le ducem și la familie. De-a lungul timpului s-au făcut dezinsecții, deratizări, însă eficența lor se pare că nu a bună. Apar cel puțin șapte sau opt șobolani în fiecare zi, iar din puntul meu de vedere sunt destul de mulți. Am sesizat conduerea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă de nenumărate ori în ultimii trei, patru ani de zile, însă numai verbal“ a spus agent șef Gabriel Gârniță, președintele Sindicatul Polițiștilor Europol



9 COMENTARII

  1. #1
    Senior Member
    Data de inscriere
     29-01-2009
    Mesaje
    530

    Spitale nu, drumuri nu, școală spre zero, mizerie da! Frumos.

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    210

    „SOBOLANI” au fost mereu acolo!!

  3. #3
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2603

    Se simt în mediul lor.

    https://www.facebook.com/votez.info/...4793315127809/IMPORTANȚA VOTULUI
  4. #4
    Member
    Data de inscriere
     05-04-2013
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    160

    respect la sobolani

  5. #5
    0-day Member
    Data de inscriere
     29-08-2015
    Mesaje
    7

    Pai si politistii, nu sunt si ei tot sobolani, acolo in familie, se inteleg de minune )

  6. #6
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6468

    V.M.P.T.I.S.I.2017 !!
  7. #7
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    4207
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este să știi să pierzi cu demnitate și să câștigi cu modestie
  8. #8
    Insane
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    5094
    Citat Mesaj initiat de costyn0714
    „SOBOLANI” au fost mereu acolo!!

  9. #9
    De-al casei
    Data de inscriere
     01-11-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    405
    Citat Mesaj initiat de reliviu
    Citat Mesaj initiat de costyn0714
    „SOBOLANI” au fost mereu acolo!!

    Corect!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.