Partidul Național Liberal atrage atenția în legătură cu repartizarea banilor prin Programul Naţional de Dezvoltarea a Infrastructurii, în cazul primăriilor PDL din 23 de județe, înainte ca Elena Udrea să plece din Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Aceste constatări vin în urma dezvăluirilor unui cotidian național, a licitațiilor care s-au organizat în anumite localități din țară prin programul respectiv. <<PNL Dolj constată câtă dreptate a avut însuşi preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, în afirmaţia “să nu-mi spuneţi mie pe nume dacă va turna Udrea vreo lopată de asfalt în Dolj”>>, se arată într-un comunicat de presă.
Licitațiile sunt organizate în 343 de localități din țară, unde majoritatea au primari pedeliști. „Lăsând la o parte puternica politizare a acestei tranşe de program, constatăm că în judeţul Dolj acesta se va aplica într-un număr de 0 (zero)”, precizează reprezentanți ai PNL.
Mai jos aveți lista cu repartizarea banilor respectivi.