D.C.Dănişor: La Universitate trebuie să facem politici, nu politică

D.C.Dănişor: La Universitate trebuie să facem politici, nu politică

567
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Este decanul Facultăţii de Drept din Craiova încă din 2008 şi tot de atunci coordonează departamentul de proiectele europene al acestei facultăţi. În perioada 2003-2007 a susţinut periodic cursuri, ca visiting professor, la Institutul de Înalte Studii Europene al Universităţii Robert Schuman din Strasbourg şi la Universitatea din Dijon, Franţa. Şi-a început cariera universitară în 1992, iar în această săptămână a fost ales de către cadrele didactice ale Universităţii din Craiova, noul rector al instituţiei. Dan Claudiu Dănişor a vorbit într-un interviu acordat Jurnalului Olteniei despre strategiile şi planurile sale în calitate de rector ales.

 

Ştefania Bătrînca: Universitatea din Craiova trece printr-o serie de schimbări odată cu noua metodologie de alegeri în instituţiile de învăţământ superior. Care sunt plusurile şi minusurile acestei metodologii, aplicată şi la universitatea craioveană?

Dan Claudiu Dănişor: Primul plus, unul important, este dat de faptul că studenţii şi profesorii au decis cine va fi rector. Au vrut să decidă pentru că participarea la vot a fost numeroasă atât în primul tur, dar şi în cel de-al doilea. Acest lucru nu se întâmplă la alt tip de alegeri, iar profesorii au înţeles că decizia e a lor. În al doilea rând, rectorii vor avea legitimitate mai mare în faţa Ministerului Educaţiei, având în vedere modalitatea de desemnare. Minusul principal constă în faptul că în lupta electorală ar putea intra ecuaţii şi practici de natură politică. Acest lucru nu s-a întâmplat la noi şi mă bucur că nu am avut astfel de tentaţii. Au fost colegi de-ai mei care au înţeles foarte bine că la universitate trebuie să facem politici, nu politică. Universitatea este independentă faţă de politică şi aşa trebuie să rămână.

Ş.B.: Are nevoie Universitatea din Craiova de o serie de schimbări majore atât la nivelul cadrelor didactice, cât şi la nivelul studenţilor?

D.C.D: Da, trebuie făcute unele schimbări. Trebuie să înţelegem că această universitatea funcţionează bine, dar poate nu ne prezentăm la fel de bine publicului şi cred că aici trebuie lucrat în primul rând. Schimbările trebuie să fie de natură structurală şi procedurală, să nu privească persoanele, ci instituţia. Dacă ne ocupăm de persoane atunci nu vom ajunge nicăieri, iar cel mai bun exemplu este viaţa politică, atât de personalizată în ultima vreme. Nu suntem scutiţi în totalitate de aceste practici, dar la Universitatea din Craiova nu se va întâmpla asta câtă vreme eu voi fi la conducere.

Ş.B.: Care sunt primele trei idei pe care doriţi să le implementaţi în mersul şi activitatea universităţii craiovene?

D.C.D.: Primul obiectiv ar fi construirea unui sistem de sprijin pentru cercetarea ştiinţifică pentru a-i degreva pe profesori de birocraţia aferentă proiectelor. Apoi este dezvoltarea relaţiilor internaţionale într-un mod mult mai pregnant. Acţiuni sunt, dar se fac mai mult prin efortul cadrelor didactice decât prin cel instituţional coordonat. Şi nu în ultimul rând, atragerea mai multor fonduri europene, ceea ce înseamnă că trebuie să avem un răspuns structural pentru proiectele de cercetare şi dezvoltare deja pregătite la momentul concursului.

Ş.B.: În prezentarea strategiei pe care aţi pus-o la punct la începutul candidaturii aminteaţi de consoliderea departamentului de relaţii internaţionale. Cum veţi face acest lucru?

D.C.D.: În primul rând personalul trebuie să fie mai numeros şi mai specializat, iar departamentul de relaţii internaţionale trebuie să aibă reprezentanţi în fiecare facultate. Astfel, urmează redirecţionarea unor resurse şi, dacă ne permite legea, angajarea unui personal calificat. Pe de altă parte trebuie ca acest personal să fie trimis în străinătate la specializări, iar noi să invităm universităţile partenere care au birouri de relaţii internaţionale bine dezvoltate să ne dea consultanţă la Craiova.

Ş.B.: Care este statutul studentului la Universitatea din Craiova?

D.C.D.: Studentul este centrul activităţii noastre, iar noi trăim datorită lui. Strategia mea este următoarea: tot ce facem trebuie să fie în beneficiul studenţilor. Desigur, aceste activităţi pot fi orientate direct sau indirect spre aceştia. Dacă facem investiţii nu le facem pentru noi ci pentru studenţi. Săli de curs mai bune, laboratoare dotate, cantine funcţionale, spectacole organizate de noi, viaţă culturală intensă şi nu numai. Toate aceste lucruri vizează studenţii. De asemenea, trebuie puse la punct secretariatele şi circuitul documentelor, să nu mai stea studenţii la cincisprezece ghişee pentru o adeverinţă. Orice măsură structurală care priveşte profesorii sau serviciile administrative este, în cele din urmă, în beneficiul studentului.

Ş.B.: Deşi este cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din Oltenia, Universitatea din Craiova pierde mulţi absolvenţi de liceu, posibili studenţi, în detrimentul altor centre universitare. Aveţi o strategie de atragere a tinerilor la universitatea noastră?

D.C.D.: Tinerii pleacă nu pentru că Universitatea din Craiova ar avea o hibă ci pentru că oraşul acesta este văzut ca fiind capitala sud-vestului sălbatic. Cred că ar trebui ca mass-media să ne ajute cu o altfel de prezentare a oraşului, iar noi (n.r. Universitatea din Craiova) să ne străduim să prezentăm oferta educaţională şi cu oportunităţile culturale şi de distracţie din oraş. Studentul nu vine numai la curs, el vine şi la bar. Până acum nu s-a făcut un efort în acest sens, nici de către administraţia locală să ne pună pe noi, ca universitate, în valoare, dar nici noi nu am pus în valoare oraşul.

Ş.B.: Trebuie reintrodus examen de admitere la facultăţile de la Universitatea din Craiova?

D.C.D.: Este o chestiune delicată, mai ales că anul acesta nu este posibil pentru că trebuie anunţate criteriile de admitere cu cel puţin şase luni înainte de examen. Există o condiţie: Ministerul Educaţiei trebuie să impună acest ordin, să-l impună tuturor universităţilor, mai ales celor particulare. Altfel, ne putem trezi la anumite specializări că studenţii vor migra spre acele facultăţi care au concurs de dosare. Facultatea de Drept din Craiova şi-a permis reintroducerea examenului de admitere pentru că are o anumită poziţie, dar la specializările mai tinere, unde concurenţa este mare cu alte centre universitare, este mai greu. Eu consider că nu trebuie să aşteptăm să impună ceva Ministerul şi să discutăm la nivelul rectorilor şi al decanatelor.

Ş.B.: După ultima evaluare a universităţilor din ţară, centrul craiovean a intrat în categoria B, asta înseamnă locuri bugetate numai la patru şcoli doctorale: drept, filologie, fizică şi matematică. Cum afectează această evaluare Universitatea din Craiova?

D.C.D.: Această evaluare nu trebuie să afecteze pe termen lung şi trebuie luate măsuri ca să nu se mai întâmple asta. În primul rând, trebuie cerută refacerea acelei proceduri, care a fost oarecum greşită. Ni s-a cerut o bază de date stufoasă într-un termen destul de scurt, criteriile nu au fost publicate înainte de evaluare, iar cea din urmă a fost făcută cine ştie cum. Ne-am trezit în categoria B pentru că au băgat toate universităţile la un loc. Nu poţi să compari Universitatea din Craiova, cu facultăţile ei de teologie, muzică şi nu numai, cu Politehnica din Bucureşti. Evident că cei din urmă sunt mai bine cotaţi pentru că nu poţi compara un inginer cu un profesor de vioară. Ministerul a comparat merele cu perele, iar noi avem informaţii că evaluarea va fi reluată cât de curând.

Ş.B.: În cele din urmă, care este profilul unui rector?

D.C.D.: Să fie alături de studenţi când trebuie, să fie exigent când trebuie şi să coordoneze o echipă. Să nu încerce să facă ceva de unul singur.

Ştefania Bătrînca

stefania.batrinca@jurnalulolteniei.ro

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.