Şantierul pentru reabilitarea bulevardelor Tineretului şi Olteniei, din Craiova, a fost inaugurat luni, o dată cu instituirea restricţiei rutiere pe un sens al ambelor artere intrate în reparaţie. Firma câştigătoare a licitaţiei proiectului, în care mai este inclusă reabilitarea a patru străzi, este Delta ACM ’93.
Investiţia este însă una cu cântec. Licitaţia a fost câştigată “cu chiu, cu vai”, după ce autoritatea contractantă a fost obligată să modifice documentaţia de atribuire, considerată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor discriminatorie. După atribuire, Primăria Craiova, în calitate de autoritate contractantă, a fost chemată în instanţă de Erpia SA, pentru că a dat contractul în temeiul unui ordin al ANRMAP, 509 din 2011, apărut după demararea procedurii de achiziţie publică. Erpia a pierdut printr-o decizie discutabilă a instanţei, aşa că Primăria Craiova şi Delta ACM ’93, abonatul său principal în ultimii trei ani, s-au văzut cu sacii în căruţă şi s-au apucat, iată, de treabă. Să nu fi aflat că Erpia a solicitat instanţei revizuirea pe fond, în dosarul 462/54/2012, cu termen 13 martie 2012?