Festivalul cântecului şi dansului popular la Podari

Festivalul cântecului şi dansului popular la Podari

382
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 1,00)

450 de preşcolari şi elevi din judeţul Dolj şi din alte 10 judeţe ale ţării, costumaţi în straie populare, au concurat, ieri seară, la festivalul naţional de muzică şi dans „Oltean sunt, oltean îmi zice”, organizat la Palatul RSR din Podari.  Evenimentul, ajuns în acest an la cea de a IV-a ediţie, a fost organizat de Şcoala cu clasele I-VIII Podari în partenriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Primăria Podari, cu scopul promovării tradiţiei româneşti în rândul tinerei generaţii.

«Festivalul „Oltean sunt, oltean îmi zice!” face parte din proiectul naţional „Eu sunt pui de românaş” şi a devenit deja tradiţie la Podari. Se află la cea de a IV-a ediţie şi constatăm cu bucurie că în fiecare an numărul participanţilor veniţi din toată ţara este în creştere. Dacă la prima ediţie am avut 100 de copii de această dată numărăm peste 450.  Sunt participanţi atât din judeţ cât şi din judeţe precum Gorj, Olt, Mehedinţi, Constanţa, Sălaj. Ca în fiecare an festivalul are secţiune de interpretare a unui cântec de muzică populară, o secţiune de recitări şi o secţiune de dansuri populare », a declarat Marinela Andreescu, directorul Şcolii cu clasele I-VIII Podari.

S-a punctat originalitatea

Festivalul a fost structurat şi pe secţiuni, în funcţie de vârstă, prima parte fiind  pentru  preşcolari, iar ce de a doua parte pentru şcolari. Spectacolul a fost deschis însă de copii de la grădiniţă, cu o cunoscută melodie de muzică populară „Frumoasa vecina noastră”. Reprezentaţiile scenice au fost apreciate de juriul format din cadrele didactice Mirela Lungulescu, Geta Gavrilescu şi Anca Păunescu, care au punctat originalitatea textelor, dar şi a costumelor populare şi au acordat premii, care au constat în diplome şi felicitări. Premiile au avut şi scopul de a-i încuraja pe copiii să-şi dezvolte talentul. „Prin acest proiect, copii ies din grădiniţă şi participă la activităţi ceea ce îi determină să capete încredere, curaj pentru a-şi valorifica talentul. Festivalul de la Podari încurajează acest lucru şi îşi atinge astfel şi obiectivul de a păstra tradiţia pentru poporului nostru.  Încercăm astfel să ducem mai departe din ideile vechi, să le poată transmite mai departe generaţiilor tinere”, a precizat Geta Gravrilescu, membrul juriului.

Sursa: cvlpress.ro



2 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    165

    La cat mai multe editii…

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     28-01-2011
    Mesaje
    14

    cei mai tari

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.