Centre de înghiţit banii craiovenilor

Centre de înghiţit banii craiovenilor

466
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

PROIECT APROAPE EŞUAT  O suprafaţă construită, de peste 2.800 mp, cu o sală de expunere de circa 1.750 mp, zace goală în curtea RAT

Centrul Expoziţional Transfrontalier, un «bibelou» de aproape două milioane de euro

Imobilul a fost inaugurat cu mare fast la Zilele Craiovei 2009, chiar dacă se finalizase, atunci, doar clădirea principală

Moda proiectelor europene făcute doar pentru a fi făcute sau pentru a îndesa în buzunarele unor manageri de proiecte sau beneficiari nişte bani europeni se regăseşte şi în Craiova. Din păcate, proiecte care sunt prezentate cu mare tam-tam şi care ar trebui să aibă o finalitate, să ajute la dezvoltarea oraşului, ajung să devină, în scurt timp de la tăierea panglicilor, nişte muzee în sine.

Grant Phare, de făcut muzeu în curtea RAT

Proiectul “Centrul Expoziţional Transfrontalier” a avut ca obiectiv principal  construirea unei infrastructuri moderne de afaceri în Craiova, care să contribuie la dezvoltarea cooperării transfrontaliere între România şi Bulgaria şi dezvoltarea economico-socială a regiunii. Centrul Expoziţional Transfrontalier, inaugurat parţial în 2009, de Zilele Craiovei, are o suprafaţă construită de peste 2.800 mp, iar sala de expunere este de circa 1.750 mp, şi este situat în incinta Regiei Autonome de Transport, pe Calea Severinului. Primul târg organizat în 2010 în acest centru a fost un semifiasco: în prima zi, au venit câteva sute de craioveni, a doua zi – câteva zeci, iar în ultima zi au fost doar expozanţii.  Faptul că urma să găzduiască toate evenimentele organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj este contrazis chiar de Târgul AutoShow, care se va desfăşura pe esplanda Teatrului Naţional din Craiova. Şi atunci cum îşi îndeplineşte acest centru obiectivul primordial, acela de a contribui la dezvoltarea cooperării transfrontaliere între România şi Bulgaria şi dezvoltarea economico-socială a regiunii? În descrierea proiectului se arată că, în cadrul proiectului, a fost realizat obiectivul de investiţii “Centrul Expoziţional Transfrontalier”, amplasat în Craiova, Calea Severinului, nr. 23, un pavilion expoziţional modern, dotat cu echipamente necesare funcţionării, o-biectiv care va permite dezvoltarea mediului de afaceri din zona transfrontalieră a judeţului Dolj şi a districtului Vidin.

Nici românii, nici bulgarii nu se înghesuie cu expoziţii

Din câte se pare, “dotările” nu sunt chiar cele necesare, pe ici, pe colo mai lipsind câte ceva, cum ar fi lipsă parcării şi lipsa ventilaţiei corespunzătoare, mici neajunsuri care, însă, nu i-au deranjat pe parteneri – Camera de Comerţ şi Industrie Vidin, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Novo Selo – Bulgaria, Primăria Dimovo – Bulgaria şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri din judeţul Dolj – AOD – şi nici pe beneficiar – Camera de Comerţ şi Industrie Dolj. În condiţiile în care chiloţii continuă să fie expuşi în centrul de cultură craiovean, care este TNC, iar maşinile şi alte utilaje se înşiră pe esplanadă, se pune întrebarea, firească, de altfel: “Ce ar trebui făcut pentru ca acest centru să-şi îndeplinească menirea pentru care a fost ridicat?” În loc de concluzie, mai adresăm o altă întrebare: “Cine răspunde pentru ratarea proiectului şi cheltuirea fără cap a banilor publici?”

 

 

———————————————————————————————————————————————————————————–

 

Centrul Multifuncţional, mastodont făcut pe credit

Cheltuieli de 800 de miliarde de lei vechi şi un exemplu de dezvoltare fără cap a oraşului se regăsesc pe locul fostului târg din Romaneşti

În cadrul analizei pe care “Ediţie Specială” a făcut-o cu ocazia încheierii mandatului fostului edil-şef Antonie Solomon, am arătat că majoritatea proiectelor pe care acesta le-a iniţiat în Craiova au fost făcute mai ales pentru imagine şi mai puţin în interesul cetăţenilor.

Cu banii de centru se putea canaliza un cartier

Centrul Multifuncţional este cel mai bun exemplu de administraţie făcută fără cap. În mod normal, după ce se fixează bugetul, se fixează şi priorităţile investiţionale ale oraşului. Dacă ai bani, te apuci de proiecte. Dacă nu ai, cauţi să atragi sponsori şi investitori. Dacă nu îi găseşti, cauţi alte soluţii şi aştepţi momentul oportun pentru a iniţia proiectul. În Craiova ultimilor ani, lucrurile s-au derulat altfel cu concursul larg al legislaţiei permisive de atunci. Pe principiul “faceţi voi, că văd eu când şi în ce monedă plătesc”, primarul Antonie Solomon a aprobat acest proiect fără să stea pe gânduri. Nu a avut bani la buget, dar s-a dus la austrieci cu mâna întinsă. A împrumutat 20 de milioane de euro de la banca HYPO Investmentbank AG Viena. Creditul trebuie rambursat în 20 de ani, în 68 de rate trimestriale, cu dobândă variabilă Euribor la trei luni plus 4,25 la sută pe an şi comisionul de acordare de 1 la sută din valoarea împrumutului.
Cu banii băgaţi în “Colosseum” şi cu diferenţa ce urma să fie investită în Water Park, Primăria ar fi putut să canalizeze, spre exemplu, cartierul Romaneşti, că tot a decis să amplaseze centrul în zonă.

Justificări de utilitate

Înainte de demararea proiectului, viceprimarul de atunci, Teodor Sas, a vorbit despre utilitatea acestei investiţii. “Când au venit în Craiova cei de la Ford, una dintre primele întrebări pe care ni le-au pus se referea tocmai la existenţa unui asemenea centru. Aici ar putea avea loc conferinţe sau simpozioane, inclusiv cele organizate de mediul universitar, dar şi expoziţii, precum cele care sunt găzduite în prezent de Teatrul Naţional. Până la urmă, utilitatea acestui Centru Multifuncţional este dovedită chiar prin obţinerea finanţării, pentru că, dacă nu era un proiect credibil, Uniunea Europeană nu mai acorda o asemenea finanţare nerambursabilă”, a declarat viceprimarul Craiovei, Teodor Sas.

Predicţiile primăreilor

Adică prostia autorităţilor a fost legitimată de însăşi UE. Păi, probabil că UE s-a gândit că centrul va fi amplasat într-un cartier ridicat deja la standardele europene şi nu în mijlocul unei zone semirurale a oraşului european Craiova.
Cei de la Primărie au susţinut, apoi, că Centrul Multifuncţional va conduce la îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri din municipiul Craiova, stimularea şi susţinerea de către administraţia publică a activităţii agenţilor economici, în special a IMM-urilor, atragerea unui număr cât mai mare de investiţii autohtone şi străine, creşterea numărului de locuri de muncă din Bănie. Imobilul cu trei niveluri va cuprinde spaţii expoziţionale interioare, de 6.765 mp, şi exterioare, de 6.512 mp, birouri în suprafaţă de 1.184 mp, un centru de presă, o bursă de contacte, săli polivalente, 1.587 mp de depozite, spaţii tehnice, aproape 4.000 mp de parcări pentru clienţi şi personal etc. Municipalitatea estima şi că vor fi atraşi ca locatari în această incintă 137 de agenţi economici, iar numărul total de locuri de muncă nou-create va fi de circa 200.
 

——————————-

Fără comentarii

Obiectivele proiectului şi laudele 

Pe site-ul Primăriei Craiova sunt prezentate justificările acestei investiţii, precum şi obiectivele care sunt urmărite prin realizarea Centrului Multifuncţional. Faptul că deja exista un Centru Expoziţional Transfrontalier nu a contat pentru cei din Primărie. Ba mai mult, aceştia susţin că oraşul Craiova nu are un Centru Expoziţional.

“În prezent, municipiul Craiova nu dispune de un Centru Expoziţional, astfel că târgurile şi expoziţiile diferitelor firme sunt organizate în incinta şi pe platoul Teatrului Naţional, respectiv Casa Ştiinţei şi Tehnicii, Universitatea din Craiova, Piaţa Prefecturii, Casa Studenţilor şi alte locaţii de dimensiuni mai mici, fără ca firmele expozante să beneficieze de toate facilităţile necesare.”

“Obiectivul specific al proiectului constă în dezvoltarea structurilor locale de sprijinire a afacerilor din municipiul Craiova şi regiunea Oltenia, iar obiectivele generale sunt următoarele: – îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri din municipiul Craiova; – stimularea şi susţinerea de către administraţia publică a activităţilor economice ale agenţilor economici, în special ale IMM – urilor; – atragerea unui număr cât mai mare de investiţii autohtone şi străine; – creşterea numărului de locuri de muncă în municipiul Craiova”.

“Acest proiect reprezintă cel mai grandios proiect în domeniu, pe care Primăria Municipiului Craiova şi-a propus să-l realizeze, şi, de asemenea, constă în construirea celei de-a doua structuri de sprijinire a afacerilor, care să asigure spaţii şi facilităţi operatorilor economici care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, după înfiinţarea unui incubator de afaceri transfrontalier în cadrul programului de finanţare PHARE CBC 2005. Crearea Centrului Multifuncţional va contribui la dezvoltarea durabilă a municipiului Craiova şi a regiunii sud-vest Oltenia prin îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri şi dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local şi regional, fiind, în acelaşi timp, un factor esenţial pentru creşterea atractivităţii locale şi chiar regionale, ca locaţie pentru investiţii în activităţi economice şi sociale”.administraţiei locale

 

Sursa: editie.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.