„Language sCool” şi „Grow” la final

„Language sCool” şi „Grow” la final

460
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Vara aceasta, AIESEC Craiova şi-a propus ca prin intermediul proiectelor „Language sCool” şi „Grow” să le creeze elevilor de liceu oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, dar şi crearea unei deschideri către internaţionalism prin interacţiunea directă cu nouă stagiari străini din Grecia, Rusia, Taiwan, Italia, Portugalia, Mexic, Nigeria, Pakistan şi Polonia. Cele două proiecte ajunse la final, vor desfăşura săptămâna aceasta ultimele activităţi.

Astfel, ieri, la Casa de Cultură a Studenţilor, a avut loc evenimentul de închidere a primei ediţii „Language cCool”, unde participanţii au primit diplome. Două ore mai târziu, a început un eveniment special pentru AIESEC, comun cu proiectul „Grow”, numit „Global Village” în cadrul căruia internaţionalismul este prezentat la nivelul cel mai înalt, prin standuri ale fiecărei ţări pe care participanţii vor putea găsi mâncăruri specifice sau obiecte tradiţionale. De asemenea, aceştia vor putea afla mai multe despre obiceiurile fiecărei ţări, familiarizându-se chiar cu muzica şi dansurile tradiţionale. Încheierea proiectului „Grow”, are loc astăzi, la orele 14:00, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, unde participanţii vor putea schimba impresii finale despre experienţa avută în cadrul proiectului şi vor primi diplome. “În cadrul proiectului „Language sCool”, participanţii au învăţat o limbă străină de la un vorbitor nativ. Elevii au putut opta pentru spaniolă, portugheză, italiană, greacă, rusă, chineză sau engleză. Prima ediţie a proiectul s-a desfăşurat între 1 Iulie – 7 August, urmând ca cea de-a doua să înceapă pe 20 August. Timp de şase săptămâni, participanţii au luat parte la 12 sesiuni teoretice şi 6 practice care au avut la bază gramatica, vocabularul, dar şi diverse tehnici de îmbunătăţire a conversaţiei în fiecare dintre cele şapte limbi”, a declarat Irina Simulescu, purtător de cuvânt în cadrul AIESEC Craiova.

 

Elevii au avut oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţi de comunicare

Al doilea proiect pe care AIESEC Craiova îl desfăşoară în parteneriat cu Şcoala de Valori este proiectul naţional „Grow”. Ediţia din această vară s-a adresat elevilor care trec în clasa a 11-a, respectiv a 12-a. Scopul proiectului este completarea educaţiei formale pe care elevii o primesc în sistemul de învăţământ românesc prin intermediul unor activităţi interactive ce se bazează pe educaţia non-formală. În cadrul proiectului, elevii au participat la peste 10 sesiuni teoretice şi practice, fiind îndrumaţi de doi internaţionali din Pakistan şi Polonia. Perioada de desfăşurare a proiectului „Grow” a fost între 1 Iulie – 8 August. <<AIESEC Craiova doreşte ca prin intermediul „Language sCool” şi „Grow” să le creeze elevilor oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, dar şi crearea unei deschideri către internaţionalism prin interacţiunea directă cu cei nouă stagiari străini>>, a mai spus Irina Simulescu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.