Licitaţii cu cântec la pasajul suprateran

Licitaţii cu cântec la pasajul suprateran

546
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primăria Craiova a solicitat în instanţă suspendarea mai multor acte emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prin Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene. Potrivit specialiştilor ministerului de resort, municipalitatea din Bănie, în calitate de autoritate contractantă, a încălcat mai multe dispoziţii legale în materie de achiziţii publice, la atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor de la pasajul suprateran. Pe cale de consecinţă, Ministerul Dezvoltării a demarat procedura de reţinere de fonduri, prin emiterea unui act administrativ, a cărui suspendare a fost solicitată de primărie, la Curtea de Apel Craiova. Administraţia locală a mai cerut instanţei suspendarea, până la judecarea pe fond, a unui alt act emis de MDRT, similar celui deja menţionat, de această dată pentru constatarea de nereguli în activitatea de dirigenţie de şantier, tot la pasajul suprateran. Ambele contracte au fost atribuite sub supravegherea fostei şefe a achiziţiilor din Primărie Craiova, Sabina Dumitru, pe vremea când atribuţiile de primar erau deţinute de viceprimarul Mărinică Dincă.

Nereguli la licitaţia publică

Inspectorii Ministerului Dezvoltării susţin că Primăria Craiova nu a respectat termenele prevăzute de lege la licitaţia publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru realizarea pasajului suprateran. Primăria Craiova atribuia, pe 9 martie 2011, contractul de 40 de milioane, fără TVA, firmei SCT Bucureşti. Anunţul de participare fusese publicat pe 7 decembrie 2010. Pe 14 decembrie 2011, primăria suplimenta contractul cu aproape 8 miliarde de lei vechi, fără TVA, după celebra metodă a lucrărilor ascunse, descoperite pe parcursul derulării şantierului. Potrivit MDRT, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile OUG 34 din 2006, modificate, privind transparenţa procedurii de atribuire a contractului, respectiv art. 75. Astfel, Perioada minimă prevăzută de lege între publicarea anunţului de participare şi data limită pentru depunerea ofertelor trebuia să fie minim 36 de zile. Numai că municipalitatea a stabilit ca dată limită 6 ianuarie 2011, mai puţin de 36 de zile.

Delegare dubioasă a responsabilului de şantier

Ministerul Dezvoltării a mai stabilit, potrivit unei alte note de constatare, că primăria nu a respectat legea nici la atribuirea dirigenţiei de şantier. Astfel, condiţia potrivit căreia ofertanţii trebuia să facă dovada unui contract extern de lucrări este considerată abuzivă şi discriminator de către specialiştii MDRT.

Contestaţii şi cauţiuni

Primăria Craiova a contestat ambele note de constatare ale MDRT, procesele fiind pe rol la Curtea de Apel Craiova. Potrivit legii, executarea actelor emise de minister înseamnă reţinerea anumitor cote din valoarea contractelor a căror atribuire face obiectul notelor de constatare. Oricum, pentru ca solicitările de suspendare ale primăriei să fie luate în considerare de judecători, a fost nevoie de plata unor cauţiuni, în sume nesemnificative, însă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.