Propunerea de plata TVA la încasarea facturii, adoptată de Guvern săptămâna viitoare

Propunerea de plata TVA la încasarea facturii, adoptată de Guvern săptămâna viitoare

620
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Liviu Voinea a declarat marţi, 14 august a.c. că proiectul privind plata Taxei pe Valoare Adăugată la încasarea facturii, convenit cu Fondul Monetar Internaţional, va fi adoptat de Guvern săptămâna viitoare.

Liviu Voinea a declarat că proiectul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, aşa cum a solicitat la negocierile cu FMI partea română. „Va fi trecută (plata TVA la încasarea facturii – n.r.) în proxima ordonanţă de urgenţă în următoarea săptămână, în toamnă vor fi normele metodologice şi un ghid de aplicare pentru contribuabili astfel încât să nu existe probleme de adaptare şi să se reducă orice potenţial cost administrativ”, a spus Liviu Voinea.

Secretarul de stat a menţionat şi alte măsuri fiscale convenite cu delegaţia FMI care şi-a încheiat luni vizita în România: stimularea investiţiilor de cercetare – dezvoltare prin creşterea deducerii de la 20 la 50%, care va intra „imediat” în vigoare, stimularea creşterii economice inclusive (menţionată pentru prima dată într-un document încheiat cu FMI) şi promovarea angajărilor (încă în discuţie cu FMI) pentru tinerii sub 25 de ani şi a persoanelor peste 55 de ani, măsură care va fi implementată din octombrie.

„Putem transmite mesajul de stabilitate economică, de încadrare cu ţintele de deficit convenite cu partenerii internaţionali, România nu are probleme de deficit, nu are probleme de finanţare”, a mai spus Voinea.

Sursa: lupamea.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.