Geoană, reconfirmat senator al lubeniţarilor. Ponta anunţă revenirea UNPR-iştilor în PSD

Geoană, reconfirmat senator al lubeniţarilor. Ponta anunţă revenirea UNPR-iştilor în PSD

416
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Senatorul Mircea Geoană va candida la alegerile parlamentare din decembrie sustinut de USL, pe locurile PSD, a declarat, marţi, presedintele social-democrat, Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, relaţiile cu Mircea Geoană, senator de Dolj în colegiul care cuprinde localitatea Dăbuleni, în prezent exclus din PSD, s-au normalizat, conform Hotnews.
“Eu îl sustin pe domnia sa pentru a candida pentru un nou mandat. (…) Ne-am normalizat relaţiile şi acesta este un lucru foarte bun”, a afirmat Ponta, la finalul sedinţei USL.
Potrivit statutului, Geoană nu poate fi încă membru PSD până nu va împlini un an de la sancţiunea primită.
Întrebat dacă UNPR – care formează cu PSD Alianţa de centru-stânga – doreşte păstrarea colegiilor pentru actualii parlamentari, Victor Ponta a arătat că “în cea mai mare parte da”.
“Însă nu v-am ascuns faptul ca aceştia vor veni la PSD”, a adăugat el.
Preşedintele PSD a mai spus că una dintre temele principale ale întâlnirii USL de marţi s-a referit la campania electorală, respectiv la finalizarea candidaturilor până la jumătatea lunii octombrie.

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.