Delincventa juvenila – prioritate a politiei

Delincventa juvenila – prioritate a politiei

624
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Astăzi, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Compartimetul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au deplasat la Şcoala Gimnazială din Comuna Amărăştii de Jos, satul Ocolna, judeţul Dolj unde au desfăşurat activităţi educativ – preventive împreună cu domnul Zaharia Ione – preşedinte al Centrului Creştin al Romilor, Filiala Dolj.

La această activitate au participat 90 de elevi şi 6 cadre didactice, ocazie cu care a fost prezentat filmul de scurt metraj „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”. Filmul scoate în evidenţă cele două ipostaze în care se pot găsi minorii: cea de victimă şi cea de participant la săvârşirea de fapte antisociale şi explică anumite infracţiuni prevăzute de Codul penal, cum ar fi: furtul, tâlhăria, violul, omorul, dar şi consecinţele consumului de etnobotanice.

 

POLIŢIA ROMÂNĂ RECOMANDĂ TINERILOR:

 

• Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;

• Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;

• Nu intraţi în anturaje dubioase!

• Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;

  • Nu purtaţi cercei, lănţişoare, inele din aur, telefoane mobile, pentru că puteţi rămâne fără ele;
  • Aveţi grijă de lucrurile voastre, nu le lăsaţi nesupravegheate sau neasigurate deoarece pot tenta pe răufăcători, care vi le pot fura;
  • Aveţi curaj să spuneţi nu necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa, fugi sau chiar lovi;
  • Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute, indiferent ce vă spun sau vă dau, nu primiţi jucării, dulciuri sau bani de la aceştia. Respingeţi orice apropiere sau atingere din partea necunoscuţilor;

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.