Ion Prioteasa: «Lucrările la Palatul „Jean Mihail” se apropie de sfârşit»

Ion Prioteasa: «Lucrările la Palatul „Jean Mihail” se apropie de sfârşit»

948
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a întreprins,  luni dimineață, o vizită de lucru la Muzeul de Artă din Craiova, aflat într-un amplu proces de consolidare și restaurare, lucrările fiind executate prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ șapte milioane euro.

„Lucrările la clădirea Palatului «Jean Mihail» se apropie de sfârșit. Sunt încântat de ceea ce am văzut la Muzeu, o clădire cu adevărat deosebită. O bijuterie arhitectonică pentru întreaga Oltenie. Am convingerea că cei care vor vizita muzeul vor fi captivați de ceea ce vor vedea, de imaginea acestei clădiri impunătoare. Palatul «Jean Mihail», o clădire restaurată care pune în valoare toate acele basoreliefuri și elemente de ornament arhitectural, este o piesă de muzeu ea însăși.

A fost o muncă de migală și, așa cum se știe deja, pentru această lucrare s-au căutat materiale în toată Europa, de la mătasea de Lyon, tapetul de Franța și Germania, până la foițele de aur cu care să se acopere stucatura, pentru că ne-am dorit să redăm publicului acest Palat al lui Jean Mihail la fel cum a fost el făurit, la începutul secolului trecut, de către meșterii italieni.

De altfel, Muzeul de Artă din Craiova, chiar dacă nu a fost inaugurat, se va bucura de primul oaspete peste doar câteva zile, pentru că ne dorim să-l aducem într-o vizită pe președintele Camerei Comunelor din Marea Britanie, John Bercow. Cu acest prilej vom expune și o parte dintre obiectele care i-au aparținut marelui sculptor Constantin Brâncuși și care se află în proprietatea noastră.

Este o vizită importantă pentru Craiova și județul Dolj și mă bucur că alături de președintele Camerei Comunelor va fi aproape de noi și ambasadorul Marii Britanii la București, Excelența Sa Martin Harris, un prieten apropiat nouă, cu care am dezvoltat o relație deosebită.

Mă aștept ca după această vizită la Craiova înalții noștri oaspeți să plece încântați de ceea ce vor vedea, de ceea ce vor vizita, dar în special de aceste locuri speciale din Craiova și de căldura oamenilor din această regiune a Olteniei”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.