Dolj: Cinci autospeciale noi, pentru unitățile de intervenție în situații de urgență...

Dolj: Cinci autospeciale noi, pentru unitățile de intervenție în situații de urgență din Oltenia

1.331
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din Oltenia va fi suplimentată şi diversificată cu echipamente speciale pentru condiții de iarnă, printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare totală de 1,4 milioane de euro, a anunţat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa. Declaraţia a fost făcută cu ocazia prezentării a cinci autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă, care au fost achiziționate printr-un alt proiect cu finanțare europeană depus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sud-Vest Oltenia formată din cele cinci județe ale regiunii și având ca lider CJ Dolj.

În completarea etapelor anterioare (în care au fost cumpărate 44 de echipamente specifice, repartizate în toate cele cinci județe din Oltenia, între care și un centru mobil de comandă, care rămâne la Craiova, dar şi cinci vehicule pentru intervenţie şi salvare de la înălţime și cinci autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă, care, iarăşi, vor fi distribuite în mod egal între judeţele din regiune#, administraţia judeţeană urmează să depună un nou proiect cu finanțare europeană, a cărui valoare totală este de 1,4 milioane de euro.

Ne vom orienta către dotări speciale pentru intervenţia în condiţii de iarnă, astfel că fiecare inspectorat pentru situații de urgență va primi câte un autovehicul şenilat. Cu ajutorul acestora, echipajele care desfășoară misiuni de salvare a vieților omenești vor putea ajunge şi în cel mai îndepărtat şi izolat sat, oricât de mult ar fi nins. În plus, trei dintre judeţe, printre care se numără şi Doljul, vor achiziţiona câte o autofreză pentru zăpadă, pe când celelalte două vor mai cumpăra câte o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare și acordare a asistenţei medicale„, a precizat Ion Prioteasa.

Cele două proiecte cu fonduri europene pentru care ADI Sud-Vest Oltenia a obţinut finanţare au vizat achiziţionarea a 54 de echipamente specifice pentru dotarea bazelor operaţionale de intervenţii în situaţii de urgenţă: 21 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 5 autospeciale pentru descarcerări grele, 2 autospeciale de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologie), 20 de autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă – FRAP, 5 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime și un centru mobil de comandă şi control.

La evenimentul organizat, miercuri, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova au luat parte, alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, președinții consiliilor județene din Olt, Gorj și Mehedinți – Paul Stănescu, Ion Călinoiu, respectiv Ioan Adrian Duicu -, prefectul județului Dolj, Marius Deca, primarii municipiilor Craiova, Târgu-Jiu, Slatina şi Râmnicu Vâlcea – Lia Olguța Vasilescu, Florin Cârciumaru, Minel Prina şi Emilian Frâncu -, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin Marius Screciu, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, precum și reprezentanți din conducerea inspectoratelor județene pentru situații de urgență.



4 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    608

    foarte bine am inceput sa ne miscam

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  2. #2
    Addicted!
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     1n 743 Fu7ur3
    Mesaje
    1914
    Citat Mesaj initiat de nely_rotaru
    foarte bine am inceput sa ne miscam

    Asta este cel mai important.

  3. #3
    Oldtimer
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    1257

    OFF TOPIC … nu stiam ca scrie POMPIERII pe masini … parca sa zic ca POMPIERI scria … !?!?!?!

  4. #4
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2463

    corect.in asa ceva vrem sa se investeasca cat mai mult.
    ca tare inapoiati am ramas

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.